Finanțatorul lui FCSB, Gigi Becali a declarat, luni, după înfrângerea suferită de FCSB, cu scorul de 2-0, în fața lui FC Botoșani, din etapa a treia a Ligii 1, că echipa sa este distrusă din cauza preparatorului fizic.
”Eu cred că echipa e distrusă, e un uzaj care se întamplă de mai multă vreme datorită preparatorului fizic. Eu cu Ilie (n.red. ilie Dumitrescu) am vorbit, 'bă Gigi bă, vezi că nu ai preparator'. Eu la rândul meu, care nu sunt specialist, am zis ce legătură are preparatorul, uite că acum s-a demonstrat că s-a distrus echipa, dar eu o să pun totul la punct, durează 2-3 săptămâni, o lună, de mâine nutriționist, preparator fizic și mai multe măsuri care se vor lua la echipă”, a declarat Gigi Becali, pentru DigiSport.
Patronul lui FCSB este dezamăgit de jucătorii săi, singurii apreciați de acesta fiind Vînă și Oaida: ”Fiecare să își vadă de meseria lui. De atacat, nu am ce să îi atac, că nu ai ce, nu ai pe cine, aș putea să îi laud doar pe Vînă și Oaida. Când intri pe teren la modul la care au intrat ei, ia-o tu, dă-o înapoi, așa fotbal nu se poate juca”.
Becali a continuat, spunând că nu va mai investi în echipa finanțată de el: ”Nu mai bag bani, e rușinos să tot vorbesc eu, alții care sunt pe locul 1 nu vorbesc. Nu ai cum să joci așa”.
FCSB a pierdut luni, meciul din etapa a treia a Ligii 1, în fața lui FC Botoșani, cu scorul de 2-0, după golurile marcate de Răzvan Andronic și Hervin Ongenda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News