Becali spune că un apropiat al lui Putin a vrut să cumpere FCSB. Zeci de milioane de euro oferite

Gigi Becali/ foto captură video Trinitas
Gigi Becali/ foto captură video Trinitas

Gigi Becali a spus că în 2008 ar fi avut o ofertă de a vinde FCSB unui apropiat al lui Vladimir Putin

Alegeri prezidentiale 2024

"M-a sunat Mitică și mi-a zis că vrea un rus să îmi dea 40 de milioane pe echipă. Dar nu am cum să înstrăinez echipa simbol a României unui străin. Chiar dacă vând Steaua unui român, pun o clauză ca să n-o vândă apoi unui străin!

Dacă îmi dă cineva 100 de milioane, vând Steaua, iau Urziceniul și într-un an câștig campionatul și după aia merg în Ligă, ca să demonstrez ce conducător e Becali!", spunea Gigi Becali în decembrie 2008, potrivit ProSport.

Era vorba despre Dimitri Pumpianski, un oligarh rus, apropiat al lui Vladimir Putin. Omul de afaceri are o avere estimată la 1,5 miliarde de euro și a fost la un pas să cumpere FCSB (n.r.- Steaua la acea vreme) de la Gigi Becali, scrie digisport.ro.

Becali: Este în Cartea Vieții o rubrică separată, unde sunt scriși cei mai mari criminali ai lumii. Acolo este și Putin acum

"Până în ultimul moment, nu credeam că va veni războiul. Credeam că e o intimidare. Nu mi-am imaginat că un om poate să facă un asemenea lucru, să dai ordin, să te duci să omori oameni nevinovați din altă țară pe care vrei să o cucerești. Nu stau eu acum să îl cataloghez pe Putin, că nu sunt în măsură să dau eu verdicte sau să judec eu, dar spun următoarele: Este în Cartea Vieții o rubrică separată, unde se află oamenii care nu vor avea iertare niciodată, în fundul iadului, care începe cu regele Irod. Acolo sunt scriși cei mai mari criminali ai lumii, care au omorât mii și mii de oameni. Acolo este el acum, ultimul este el acolo. De fapt, aceștia nu sunt oameni, au demoni. Cred că și-a dat deja seama de prostia pe care a făcut-o. Credea că lumea se va preda. Unii când au mintea întunecată, le întunecă dracii mintea și îi îmbată de putere, nu își dau seama. După care își dau seama de prostie, tâmpenia, pe care au făcut-o", a mai spus George Becali, într-o intervenție telefonică la România TV.

"Sunt pregătit să cazez 400 de persoane la București cu mâncare și cazare la baza FCSB. Și la Petroșani pot 200 de persoane. Am un bloc acolo pe care îl pun la dispoziție. De asemenea, am o pensiune și la Vatra Dornei. Dacă e nevoie de mai multe persoane, voi găsi cazare la hoteluri, cât pot să cazez. Am înțeles că majoritatea oamenilor au deja cazare pe la rude, prieteni", a declarat George Becali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel