EXCLUSIV  Bei cafea? Dr. cardiolog Diana Mihalcea explică misterul cafelei pentru cardiaci și „cafeaua crește tensiunea” / Video

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @freepik
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @freepik

Dr. Diana Mihalcea, medic primar Cardiologie, a fost invitata Georgianei Ioniță la emisiunea „Pastila de Frumusețe", de pe DC News, Spectacola și DC Medical.

Publicitate

În cadrul emisiunii, Dr. Diana Mihalcea a vorbit despre mitul potrivit căruia consumul de cafea poate determina creșterea tensiunii arteriale.

„Aș vrea să vă întreb despre cafea. Unii o iubesc, alții o urăsc. Unii o recomandă, alții nu. Cum stă treaba, de fapt, cu cafeaua și cu inima?”, a întrebat Georgiana Ioniță. 

„Dacă vă place cafeaua, să o beți, indiferent că aveți boală cardiovasculară, indiferent că nu aveți boală cardiovasculară. Există tot felul de mituri prin popor în care se spune că această cafea poate să agraveze boala de inimă sau că această cafea poate să crească tensiunea arterială.

Nu! Se pare că lucrurile nu sunt așa! Sunt studii recente, cam de 2-3 ani publicate, comunicate inițial la Congresul European de Cardiologie, în care se vede că o cantitate mică de cafea, o ceașcă de cafea băută dimineață, poate chiar să aibă efecte benefice din punct de vedere cardiovascular.", a spus Dr. Diana Mihalcea. 

Cafeaua nu crește tensiunea arterială

Potrivit medicului, consumul unei cantități potrivite de cafea nu conduce la creșterea tensiunii arteriale. Mai mult decât atât, aceasta are un efect diuretic fiind un stimulent la nivel intestinal. 

„Cafeaua nu crește tensiunea arterială. Cafeaua e mai degrabă cu efect diuretic. Pacienții chiar folosesc cafeaua pentru un stimulent la nivel intestinal. Deci nu ne așteptăm ca o ceașcă, o cană de cafea, să ne crească tensiunea arterială de la 10 la 14 sau de 14 la 18. Din contră, ea are tendința să deshidrateze pentru că pacientul va merge la toaletă. De aceea, ați văzut că în unele restaurante, lângă ceașca de cafea, se pune și un pahar de apă, tocmai ca să stimulăm acest lucru.

Dacă omul, subiectul din fața noastră, va consuma 8 cafele într-o zi, în momentul acela, lucrurile se schimbă puțin. E totuși cofeină, stimulează puțin sistemul nervos, s-ar putea să fie puțin mai agitat și e posibil, poate, prin acest mecanism să crească tensiunea arterială, dar la cantități mari.

Inclusiv post infarct, pacientul poate să-și continue băutul de ceașcă de cafea dimineața dacă acest lucru îi face plăcere. Noi nu îl interzicem. Interzicem însă, obligatoriu, fumatul!", a spus Dr. Diana Mihalcea. 

Prevenția are o importanță deosebită 

 „Ați menționat cele 8 cești de cafea pe care le poate bea o persoană, cumva, acestea ar putea veni la pachet și cu alte comportamente nocive pentru inima? Mă gândesc că cineva cu un astfel de stil de viață poate bea mai puțină apă, poate nu se hrănește corespunzător și cu siguranță nu reușește să doarmă suficient după 8 cafele.”, a spus Georgiana Ioniță. 

„Își aprinde probabil și o țigară că uneori oamenii spun că ele merg mână-n mână. Dacă e un om cu un serviciu stresant, va mânca pe fugă ceva de la fast-food sau dintr-o benzinărie. Așa se acumulează lucrurile, puțin câte puțin, cu un pacient complet asimptomatic, cu un pacient care nu merge la controalele regulate, măcar de prevenție, o dată pe an. Așa se va trezi la un moment dat că îl doare în piept sau se trezește într-o dimineață cu o mână, un picior paralizate.", a spus Dr. Diana Mihalcea la emisiunea „Pastila de Frumusețe", de pe DC News, Spectacola și DC Medical.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel