Bejan (Danone), despre acuzaţiile de dublu-standard alimentar:Una din diferenţele nutriţionale ţine de calitatea laptelui românesc

Una din cauzele care duc la diferenţele de valori nutriţionale dintre un iaurt Activia produs în România şi un iaurt Activia produs în Franţa ţine de diferenţa de calitate dintre laptele românesc şi cel franţuzesc, a declarat, miercuri, managerul pentru Comerţ Modern al Danone România, Oana Bejan, după ce Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a menţionat numele companiei într-un raport privind dublul-standard alimentar, scrie Agerpres.

"Referitor la informaţiile privind dublul standard, ce putem să vă asigurăm este că, în calitate de producător local, ne interesează în primul rând preferinţa consumatorului pentru un anumit tip de produs şi pentru un anumit tip de proces. Fabrica Danone de la Bucureşti este una din cele mai eficiente fabrici Danone din Europa şi producem atât produse ferme - cu cheagul întreg -, cât şi produse cremoase. Diferenţa de valori nutriţionale dintre un produs Activia produs în România şi un produs Activia produs în Franţa, de exemplu, cum a fost comparat în cazul concret despre care vorbim, diferenţele de valori nutriţionale pot avea câteva surse foarte obiective: una dintre surse este structura valorilor nutriţionale care ţine de calitatea laptelui din România şi calitatea laptelui din Franţa şi există uşoare variaţii de valori nutriţionale inclusiv între anotimpuri. Deci, valorile nutriţionale ale laptelui în cursul verii sunt uşor diferite faţă de cele din cursul iernii", a argumentat Oana Bejan, în cadrul Retail Arena 2019.

De asemenea, ea a susţinut că acele două produse Danone comparate de ANPC sunt diferite.

"În al doilea rând, pe tehnologii diferite, şi mă refer de exemplu la iaurtul ferm Activia produs în România şi la iaurtul brasat produs în Franţa, vorbim din punctul nostru de vedere de compararea a două produse diferite, care ţin atât de originea laptelui, cât şi de procesul de fabricaţie. Sunt multe lucruri care sunt negociabile în industria asta, însă pot să vă asigur că, din punctul nostru de vedere, la Danone un singur lucru este nenegociabil - şi acela este calitatea produsului, care porneşte de la calitatea sursei de lapte, programele intensive de educare a fermierilor în ceea ce priveşte calitatea furajelor şi aşa mai departe. Noi respingem acuzaţiile care fac referire concret la produsele noastre în contextul subiectului de dublu-standard şi, dincolo de informaţia interpretabilă care poate fi folosită în diferite contexte, la bază există cauze obiective care ţin de procesul de fabricaţie şi de valorile nutriţionale ale laptelui", a încheiat Oana Bejan.

Iaurtul Activia comercializat de Danone în România a fost inclus de către ANPC pe lista produselor cu ingrediente diferite comercializate în ţara noastră faţă de iaurturile produse de aceeaşi firmă în state vest-europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel