Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a stabilit luni alegeri legislative anticipate pentru noiembrie în această fostă republică sovietică, a declarat serviciul de presă al preşedinţiei.
Scrutinul ce urmează să-i aleagă pe cei 110 deputaţi ai camerei inferioare va avea loc pe 17 noiembrie, în timp ce alegerile pentru cei 64 de membri ai camerei superioare vor avea loc la 7 noiembrie, potrivit aceleiaşi surse, citată de France Presse. Opt membri ai camerei superioare sunt, în mod tradiţional, numiţi de preşedinte, în timp ce restul sunt aleşi de către deputaţii consiliilor regionale din Belarus şi de consiliul municipal din Minsk, capitala.
Ultimele alegeri parlamentare au avut loc în Belarus în septembrie 2016. Următorul scrutin era programat să aibă loc în 2020, în acelaşi an în care vor avea loc alegeri prezidenţiale. Preşedinta Comisiei electorale centrale din Belarus, Lidia Ermoşina, a estimat însă că două campanii electorale într-un an ar provoca 'o mare incertitudine în societatea' acestei ţări conduse cu o mână de fier de către Aleksandr Lukaşenko din 1994 şi care ar candida fără surprize pentru un nou mandat. 'Autorităţile belaruse se tem foarte mult de protestele populare şi vor să organizeze alegeri cât mai discret posibil şi cu un rezultat previzibil', asigură analistul Aleksandr Klaskovski, citat de AFP.
Din 1995, alegerile parlamentare în Belarus nu au fost considerate nici libere şi nici corecte de observatorii internaţionali. După realegerea sa în decembrie 2010 pentru un al patrulea mandat, preşedintele Lukaşenko a reprimat dur opoziţia şi media independente, atrăgându-şi sancţiuni din partea comunităţii internaţionale. Acestea au fost în mare parte ridicate după eliberarea deţinuţilor politici în 2015, an în care Aleksandr Lukaşenko a fost reales pentru un al cincilea mandat prezidenţial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu