Belarus, acuzații la ONU: Țările occidentale încearcă să semene haos și anarhie

Alexander Lukaşenko
Alexander Lukaşenko

Belarus acuză statele occidentale că încearcă să semene „haos și anarhie”.

Ministrul belarus de Externe, Vladimir Makei, a acuzat sâmbătă țările occidentale că au încercat să semene „haos și anarhie” în fosta republică sovietică, care a fost zguduită de protestele după ce Lukașenko a ajuns iar președinte, transmite Reuters

"Vedem încercări de a destabiliza situația din țară", a declarat el Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite într-un comunicat video. „Imixtiunea în afacerile noastre interne, sancțiunile și alte restricții asupra Belarusului vor avea efectul opus și sunt dăunătoare pentru absolut toată lumea.”, a adăugat Makei. 

„Declarații pline de cinism au fost făcute de o serie de colegi occidentali despre presupusa lor îngrijorare pentru suveranitatea și bunăstarea bielorusă. De fapt, acestea nu sunt altceva decât încercări de a aduce haos și anarhie în țara noastră”, a declarat Makei Națiunilor Unite. 

Peste 12.000 de persoane au fost arestate de când președintele Alexandr Lukașenko a fost declarat câștigător după alegerile din 9 august, pe care opoziția le-a denunțat drept falsificate. Se așteaptă ca Statele Unite, Marea Britanie și Canada să impună sancțiuni în curând asupra indivizilor din Belarus pentru ceea ce guvernele consideră a fi alegeri trucate și violență împotriva protestatarilor pașnici, au declarat surse pentru Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel