Belle Vie, nou concept UNIC de retail farmaceutic în România

În primăvara acestui an, se va deschide Belle Vie, primul concept inovator de farmacie – drogherie din România, în Promenada Mall, (nivel 1, Calea Floreasca, nr. 246B, sector 1, București).

Belle Vie este locul unde fiecare zi e tratată ca pe o oportunitate de a excela și de a servi clientul mai bine, este locul unde serviciile fac diferența, unde toate produsele sunt la îndemână, unde clientul este  sfătuit și ghidat de specialiști, locul unde problemele tuturor își vor găsi un răspuns, așadar, Belle Vie este universul sănătății și frumuseții unde fiecare se va regăsi. Belle Vie oferă cele mai noi produse farmaceutice, suplimente nutritive, cosmetice, dar și alimente organice.

De ce este unic 

Unicitatea acestui concept constă în crearea unei experiențe de cumpărare diferită care înglobează cele mai noi tehnologii bazate pe ecrane interactive cu ajutorul cărora se va simplifica orice acțiune de alegere și achiziționare a produselor. Cât timp farmaciștii Belle Vie pregătesc rețetele ori comenzile online, clientul poate călători în universul farmaciei – drogheriei, analizând paleta variată de produse. Și dacă acesta își dorește mai mult, poate consulta un specialist în “Colțul Farmacistului”, care să îi ofere sfaturi utile, fie ele științifice ori idei cu privire la ceaiurile și produsele naturiste potrivite, așa cum procedau alchimiștii de odinioară.

O altă noutate este spațiul de peste 700 de metri pătrați, care a fost personalizat astfel încât fiecare client să se regăsească ușor în atmosfera locului. Culorile calde alese, materialele simple, suprafețele mari de expunere au fost concepute pentru a desfiinta barierele dintre oameni, aceștia putând interacționa cu ușurință, in vreme ce organizarea fluxului este gândită să dea posibilitatea clienților să cunoască și să selecteze produsele dorite.

Diferență față de alte farmacii 

De asemenea, experiența de cumpărare pe care clientul Belle Vie o va avea în noul spațiu va fi diferită față de celelalte farmacii. Tehnologia modernă simplifică orice acțiune, oferindu-i clientului numeroase posibilități de achiziționare a produselor dorite atât online, cât și offline. Belle Vie revoluționează piața de retail farmaceutic din România folosind o nouă metodă de expunere mult mai dinamică și interactivă pentru clienți, introducând conceptul de self-service cu ajutorul “Self Service Kiosk”, dedicat celor care doresc o interacțiune rapidă și eficientă într-un mediu plăcut și util. Acestea permit clienților să cumpere și să își ridice produsele dorite în baza unui cod de bare primit atunci când au plasat comanda pe site.

Conform domnului Valentin Preda, investiția inițială privind deschiderea primului punct de lucru se situează în jurul sumei de 700.000 de euro, compania având deja în plan deschiderea a încă cinci noi spații comerciale, până la sfârșitul anului 2018.

Ce a spus Valentin Preda, General Manager Belle Vie

(w670)


„Având experiența ultimilor 10 ani în care nu s-a mai întâmplat nimic notabil pe piața de retail farmaceutic din România, ne-am gândit să aducem conceptul de farmacie – drogherie mai aproape de fiecare, într-o zonă centrală a capitalei. Totul a pornit din dorința de a le oferi clienților noștri cele mai bune produse la prețuri avantajoase si o experiență de cumpărare diferită prin simplificarea achiziției și tehnologizarea spațiului. Modelul nostru de business ne permite să surprindem și să îndeplinim fiecare dintre așteptările clienților și, în același timp, să ne focusăm obiectivele pe stabilirea unei bune comunicări între client și specialist. Astfel, aceștia sunt mai bine serviți, sunt consiliați și asistați de personalul farmaciei pe toată durata vizitei la noi. Ne propunem ca fiecare client care trece pragul Belle Vie să găsească în noi un partener de încredere, un punct de sprijin și răspunsul pe care îl căutau”, a declarat Valentin Preda, General Manager Belle Vie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel