Octavian Bellu a declarat, joi, după a fost învins de Alin Petrache la scrutinul pentru preşedinţia COSR, că este dezamăgit şi că se aştepta ca alegerile pentru conducerea forului să fie o întrecere fair-play, în spiritul valorilor olimpismului.
"Sunt dezamăgit în general pentru că eu credeam că va fi o întrecere fair-play, mai ales că vorbim despre promovarea valorilor olimpismului, dar se pare că eu sunt mai puţin dispus să discut problemele sportului în alte medii decât cele instituţionale, federaţii şi altele. Vârsta şi experienţa mă fac să interacţionez atunci când este cazul şi cu cine este cazul", a declarat Bellu, care a primit 33 de voturi, faţă de 143 câte a avut preşedintele FR de Rugby.
Bellu a acuzat jocuri de culise la alegerile de joi şi a afirmat că rămâne la părerea că "medaliile şi victoriile nu se cumpără": "Asta este hotărârea, nu trebuie să facem o tragedie, este o competiţie. Eu nu m-am dat la o parte din faţa americanilor, ruşilor, chinezilor la concursuri importante şi unde era greu să câştigi. Rămân la părerea că în avantajul sportului ca imagine am gândit aşa: medaliile şi victoriile nu se cumpără. Odată terminate aceste alegeri, cu toate intoxicările, speculaţiile şi lucrurile murdare care s-au petrecut prin culise, eu zic că trebuie respectată decizia Adunării Generale şi luate lucrurile aşa cum sunt. Fiecare acum are de dus mai departe un proiect pe care şi l-a propus şi pe care trebuie să-l finalizeze într-un fel, tot cu performanţă, deşi performanţa pare că a trecut pe locul doi, iar olimpismul are încă multe de precizat din punctul de vedere al României".
Alin Petrache este noul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), el fiind ales cu 143 de voturi la Adunarea Generală de joi, în locul lui Octavian Morariu, care a demisionat la 15 aprilie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu