Un litru de lapte costă în România de două ori mai mult ca în Polonia și e mai scump și ca în Franța. Este şi motivul pentru care e cerere tot mai mare pentru laptele importat din ţările vecine.
Publicitate
România are cel mai mare preţ când vine vorba de laptele proaspăt, un produs care se găseşte zilnic în coşul de cumpărături. Un litru de lapte proaspăt, integral (echivalentul a 3,5% grăsime în România), sub marca proprie a Carrefour costă 1,45 de euro în România, faţă de 1,19 euro în Franţa sau Belgia, 1,02 euro în Spania şi doar 0,76 euro în Polonia, arată o analiză a Ziarului Financiar.
”În vară, spuneam că prețul începuse să crească la poarta fermei, atât de mult încât micii procesatori nu prea își mai permiteau să-l cumpere, pentru că produsele deveneau nerentabile la raft, puterea de cumpărare era scăzută. Guvernul trebuia să intervină pe o anumită za a lanțului de la furcă la furculiță. Acum câțiva ani, astfel de lucruri se întâmplau o dată la 2-3 ani, acum se întâmplă la 6 luni, deci piața a devenit foarte volatilă. Guvernul trebuia să intervină pe zaua care suferea cel mai mult, adică puterea de cumpărare a consumatorului și procesarea. Acum s-au inversat lucrurile. În octombrie s-au blocat vânzările, a scăzut consumul de lapte cu 27-28% și a început să scadă prețul laptelui, pentru că a crescut oferta. În 6-8 septembrie, la Varșovia, a fost forumul pe lapte din toată Europa. În informațiile pe care le-am primit de acolo, am aflat că Ungaria crește producția cu 8% peste necesarul lor, Polonia crește producția, toată lumea creștea producția în Europa. În plus, ei au avut subvenții mascate, sprijin de stat încă din perioada pandemică, din 2020.
În decembrie, ianuarie și februarie, crescând presiunea pe preț la raft, pentru că veneau produse lactate din UE, comerciantul are și el o afacere, urmărește să cumpere cât mai ieftin și să vândă cu profit. Hypermarketul a căutat să-și găsească furnizori cu marfă cât mai ieftină și chiar s-au găsit în Cehia, în Ungaria, în Polonia, veneau și din Europa de vest stocuri rămase din perioada decembrie. Văzusem lapte UHT cu 3,5% grăsime cu 3,77 lei la raft, în condițiile în care, în vară, se dădea laptele crud la poarta fermei și cu 3,2-3,5 lei/litru”, a precizat Dorin Cojocaru pentru AGRO TV.
În timp ce preţurile cresc accelerat – litrul de lapte costând acum de aproape două ori mai mult decât acum 2-3 ani – fermele româneşti au avut în 2021 o producţie de 41,7 milioane de hectolitri de lapte, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. Mai mult, importurile de lapte şi smântână au sărit de 100 milioane de euro în 2021, valoare care s-a dublat într-un deceniu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu