Beneficiile coacăzelor! Ce boală gravă pot preveni

Consumul de suc de coacăze îmbunătățește semnificativ sănătatea cerebrală - cel puțin așa se arată în concluziile unui nou studiu realizat de cercetători de la New Zealand Institute for Plant & Food Research și de la laboratorul Brain Performance and Nutrition Research Center de la Universitatea Northumbria (Marea Britanie), publicat în Journal of Functional Foods.

Publicitate

'Vinovate' ar fi antocianele, pigmenți naturali care se găsesc în coacăze și în alte fructe de pădure, menționează metronews.fr, citat de Agerpres.

Cercetătorii au observat timp de trei săptămâni 36 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. O dată pe săptămână, participanții la studiu au băut suc de coacăze (142 de mililitri de tip Blackadder, cultivat în Noua Zeelandă) sau un produs placebo. Apoi au fost testați pentru evaluarea capacităților lor cognitive și li s-a luat sânge, înainte și după fiecare ingerare.

Rezultatul a fost că sucul de coacăze (proaspete, nu din pudră) are un efect pozitiv asupra performanțelor cognitive ale participanților din prima oră după consum. În plus, analizele sanguine au arătat o creștere a concentrației de monoamine după consumul de suc. Acești neurotransmițători (neuradrenalina, dopamina, serotonina) sunt implicați în reglarea stării de spirit.

O echipă de oameni de știință își propune acum să realizeze un alt studiu, care să stabilească cât timp durează efectele consumului de suc de coacăze negre, încheie metronews.fr.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel