Marii artiști publică mesaje de adio pentru Benone Sinulescu.
Benone Sinulescu a murit în această după-amiază din cauza unei pneumonii ce ar fi apărut cu 2-3 zile în urmă. Artistul avea 84 de ani, iar colegii săi de breaslă îl plâng acum. Laura Lavric a vorbit despre pierderea artistului. "O venit aia cu coasa și seceră numai celebrități din muzica populară", a spus aceasta, menționând că a fost prietenă cu Benone Sinulescu și că știa că interpretul se confruntă cu probleme de sănătate.
"Am ținut legătura cu sotia lui Beni si doamna care avea grija de ei, care le făcea curățenie prin casă. Am crezut că e o glumă, inițial. Apoi am aflat că a murit și mie îmi pare foarte rău. Am învățat multe de la el, cum să cânt, cum să țin microfonul, cum să mă învârt pe scenă.
S-a pierdut un star al Romaniei, nu stiu de ce pierdem atâția oameni buni. S-a dus Mîțu, s-a dus și el", a declarat îndurerată Saveta Bogdan la PRO TV.
Elena Merișoreanu este una dintre „elevele” regretatului Benone Sinulescu, despre care solista își amintește că a învățat-o să cânte pe vremea când era doar o adolescentă de numai 16 ani.
"Colaboram mult, făceam turnee, ne știam din tinerețe. Această pierdere este imensă. După moartea lui Petrică, parcă e un blestem, ne pier stelele. Aveam 16 ani când am venit în Bucuresti și mi-a dat primul cântec. L-am mai sunat, dar nu a răspuns. Niciodată nu vorbea urât despre cineva. Dumnezeu să-l odihnească în pace", a declarat Elena Merișoreanu, pentru playtech-impact.
"Îl știu de 25 de ani și e prima dată când îmi "dă țeapă". În vară mi-a promis ca anul asta ne revedem de Revelion. N-o sa fie... Am mii de povești cu Beni! O să vi le apun...Dar acum începe legenda Benone Sinulescu. Pentru că atunci când se termina povestea, începe LEGENDA. Azi s-a stins Beni...", a scris Dan Negru.
"Regret plecarea dragului și bunului meu coleg, Benone Sinulescu, artistul special alături de care am pornit pe drumul cântecului, împărțind bucurii și tristeți!
Cu Benone am adunat stadioane întregi, ne-am bucurat de succes și de dragostea publicului din toată țara! Avem melodii de referință împreuna și amintiri pe care nu ni le poate lua nimeni! Benone Sinulescu este un simbol al românilor și artistul pentru care și veșnicia se înclină!
Plânge Siriul și țara întreagă! Rămas bun, dragul meu coleg!", a scris Irina Loghin pe pagina de Facebook.
"S-a stins Benone Sinulescu! O viață ca un cântec! Pentru mine, un Nemuritor! Drum lin, Maestre!", a scris Iuliana Tudor, pe Facebook.
"Încă o mare pierdere a folclorului românesc, în mai puțin de 2 săptămâni... Marele Benone Sinulescu s-a stins din viață în urmă cu puțin timp... Dumnezeu să te ierte, nea Beni! Ai fost un munte de efervescență, de talent, de bună dispoziție, un om-spectacol, irepetabil și inimitabil!
Să te odihnești în liniște! Rămân cu amintirile frumoaselor noastre turnee din străinatate unde umpleai sălile până la refuz! Această poza este din anul 2004, Beijing, China! Iar nea Beni a rămas neschimbat și mereu tânăr.. până la ultima suflare.. Condoleanțe familiei!", a scris Mirela Vaida pe Instagram.
View this post on Instagram
"E o veste cumplită, numai vești din astea primim, pur și simplu ne speriem. Cum se spune popular, o venit aia cu coasa și seceră numai celebrități din muzica populară. Eu eram prietenă bună cu Benone, vorbeam cel puțin o dată pe lună. Dacă vedeam că nu am vorbit, dar nu din cauza mea, ci din cauza lui, că el nu prea răspundea la telefon și mă suna: "-Nu m-ai sunat, moldoveanco". "-Te-am sunat, uite-te pe telefon". Mi-a plăcut foarte mult de el, un om extraordinar, cu un repertoriu vast. Vreau să vă spun că a înregistrat ultimul CD la Chișinău cu Nicolae Botgros, cu lăutarii, și urma să vin eu, și îmi spune Botgros: "-Măi, a fost acum Benone, este un fenomen". A pus voce la toate melodiile în aceeași zi. Doamne Dumnezeule, avea calități vocale extraordinare...Vezi mai multe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu