În urma intrării în vigoare a compensării preţurilor la carburanţi, preţul acestora a scăzut cu peste 50 bani pe litru.
Potrivit datelor furnizate de Consiliul Concurenţei, la benzina standard s-a înregistrat o scădere medie de 58 de ani în data de 12 august, faţă de 30 iunie. În ceea ce priveşte motorina standard, scăderea este de 56 de bani pe litru.
”Tabelele reprezintă preţurile medii pentru fiecare reţea, preţurile variind de la o benzinărie la alta. Preţurile nu includ compensarea de 50 de bani pe litru”, precizează instituţia, conform news.ro.
Conform monitorulpreturilor.info, pe 12 august, un litru de benzină standard se vinde cu un preţ între 8,05 lei şi 8.12 lei, în timp ce motorina standard costă între 8,63 şi 8,7 lei pe litru. La aceste preţuri se aplică o compensare de 50 de bani pe litru, acordată de stat.
România și Bulgaria cumpără extrem de mult petrol rusesc arată o analiză Bloomberg. Până în 5 august, România și Bulgaria și-au triplat achiziția de petrol rusesc. Conform analizei, pe loc fruntaș la achiziția de petrol rusesc este Italia urmată de Turcia.
Pe acest subiect a intervenit și analistul economic Adrian Negrescu care a precizat:
”Noi continuăm să facem afaceri și în zona de gaze. Să nu uităm că noi importăm în continuare gaze de la Gazprom prin două offshore-uri la cele mai mari prețuri din Europa. De ce? Pentru că din păcate nu am avut un contract direct cu Gazpromul, a trebuit întotdeauna să lucrăm prin intermediari. În ceea ce privește petrolul, lucrurile sunt cunoscute de ani de zile, faptul că noi depindem de aceste importuri. Faptul că autoritățile ne dau tot timpul asigurări că situația este sub control nu ne încălzește cu nimic. Doamne ferește, și într-un fel e bine că nu am ajuns la plafonarea prețurilor la carburanți, deoarece știți că s-a discutat puternic despre această zonă. Am fi ajuns și noi ca în Ungaria, acolo unde a început să dea carburant cu porția, pentru că astfel de soluții nu funcționează într-o economie de piață. Ce se întâmplă acum e rezultatul unui stat eșuat, dând cea mai multă crezare spuselor președintelui Iohannis, iar ceea ce a zis azi Mugur Isărescu, un alt om plătit din banii publici, care a constatat că băncile sar calul în România, denotă faptul că, într-adevăr, nu avem organe ale statului care să acționeze și să sancționeze toate mecanismele astea abuzive și toate comportamentele astea speculative din piață, fie că vorbim despre energie, despre gaze, de zona financiară, de zona lemnului, etc...”, a declarat analistul economic, Adrian Negrescu, în emisiunea Politica Zilei , emisiune transmisă de B1TV.
Guvernul ungar a decis să restrângă accesul la combustibilii cu preţuri plafonate şi de asemenea va scoate pe piaţă aproximativ un sfert din rezerva strategică de combustibili pentru a asigura aprovizionarea pieţei, a declarat sâmbătă Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului ungar, transmite Reuters, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu