Află în articol care este prețul pentru un litru de carburant după creșterea accizelor.
Prima zi din an vine cu scumpiri. Prețurile benzinei și al motorinei au crescut deja din cauza majorării accizelor, relatează Antena 3 CNN.
Astfel, începând de astăzi românii vor plăti mai mult la pompă. Prețul pentru un litru de benzină a crescut deja cu 29 de bani, în timp ce prețul unui litru de motorină a crescut cu 26 de bani.
Noile accize sunt de 2.019 lei pentru 1.000 de litri de benzină și 1.850 de lei pentru 1.000 de litri de motorină, potrivit Ministerului de Finanțe. Asta înseamnă că accizele aplicabile de la 1 ianuarie sunt mai mari cu 243 de lei la 1.000 de litri pentru benzină și cu 218 lei la 1.000 de litri pentru motorină.
Iar veștile nu sunt deloc bune pentru români. Și asta deoarece aceasta nu va fi singura majorare de preț a carburanților de anul acesta. Se pare că prețurile vor mai crește încă de două ori în 2024, în luna aprilie și în luna iulie. Noile niveluri ale accizelor comunicate de Finanțe pentru 1 iulie sunt de 2.382 de lei la 1.000 de litri de benzină și de 2.183 de lei pentru 1.000 de litri de motorină. Astfel, față de nivelurile de la 1 ianuarie, la 1 iulie acciza va fi mai mare cu 363 de lei la 1.000 de litri, și cea la motorină cu 333 de lei.
Este important de menționat că aceasta este o creștere generată de taxele impuse de stat. Prin urmare, pe parcursul noului an, ar putea exista și alte majorări din cauza condițiilor de piață, așa cum s-a întâmplat și până acum.
Reamintim că în 2023 accizele nu au crescut cu inflația. Guvernul a dat o derogare de la regulă printr-o ordonanță de urgență din iulie 2022 și a păstrat toate nivelurile minime din Uniunea Europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu