Bercea-Băsescu, PRECEDENT uluitor la DNA

DNA a avut în mână un dosar identic cu cel în care sunt implicați interlopul Bercea Mondial și fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu. 

Ionel Călin, zis Nixon, șef de clan interlop, și concubina lui au fost acuzați, în 12 mai 2014, de infracţiunile de cumpărare de influenţă şi șantaj, respectiv complicitate la șantaj. Povestea vine din Craiova.

Fratele sus-pus, care poate rezolva dosare

Ionel Călin a dat, direct sau prin intermediul concubinei sale, suma de 29.000 euro, avocatului Ion Bogdan Mitrache, care i-a lăsat să creadă că are influență asupra magistraţilor judecători de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova şi că îi poate determina să nu dispună şi să nu menţină arestarea preventivă a lui Călin Ionel şi a doi fii ai săi în dosare ale Tribunalului Dolj în care aceştia erau inculpaţi şi să pronunţe hotărâri favorabile acestora. Avocatul s-a prevalat de relaţia de rudenie apropiată cu fratele său, magistrat judecător din cadrul Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală.

O parte din inculpaţi au fost puşi în libertate, însă, prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, s-a dispus condamnarea în regim de detenţie a unuia dintre inculpaţi, care era chiar Călin Ionel. 

Banii înapoi, cu dobândă

Ce a urmat? Ameninţări la adresa avocatului Mitrache Ion Bogdan şi a familiei sale, pentru a-l determina să restituie suma primită plus dobândă. "După momentul în care cumpărătorul de influenţă, respectiv suspectul Călin Ionel şi fiii acestuia, au fost condamnaţi de către Tribunalul Dolj, ca instanţă de fond, Călin Ionel l-a constrâns pe avocat să îi restituie suma totală de 37.500 euro, (constituită din suma de 29.000 euro - reprezentând banii pe care Călin Ionel şi Călin Alina-Ştefania i-au remis-o avocatului pentru cumpărarea influenţei, la care a mai adăugat dobânzi de 8.500 euro)", nota DNA. În plus, pentru intimidarea avocatului, "inculpatul Călin Ionel, ajutat şi însoţit de inculpata Călin Alina Ştefania, l-a căutat deseori pe avocat la domiciliu său, la domiciliul părinţilor săi".

Sorina Matei: "Apel pentru talibanii băsiști, chiar dacă se vor supăra"

Flagrant la restituirea banilor

Avocatul a restituit o parte din sumă până în aprilie 2014: 2.000 euro, un autoturism Touareg evaluat la 6.500 euro (până la sfârşitul anului 2013), un teren în Drăgăşani, pentru care s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare (în primăvara anului 2014), evaluat la 15.000 euro, suma de 1.000 euro şi 4.000 lei (în perioada martie-aprilie 2014).

Mai avea de dat 10.000 de euro și, cu ajutorul DNA unde a denunțat șantajul, le-a făcut flagrant lui Călin Ionel şi concubinei sale în parcarea unui supermarket din Craiova. Cei doi din urmă au fost arestați pentru 30 de zile. 


Recidivă

Avocatul Mitrache, acuzat atunci de trafic de influență a recidivat. Joi, el a fost prins în flagrant de DNA în timp ce primea 9.000 de euro pentru a interveni, prin fratele său, la judecătorii din cadrul Curții de Apel Craiova. În total, a cerut 20.000 de euro, la fel ca și în primul caz menționat. A fost reținut și, vineri, urmează să fie prezentat în fața instanței, vineri, cu propunere de arestare preventivă. 

Legătura cu Bercea Mondial

Mai mult, potrivit Antena 3, Bogdan Mitrache este avocatul fratelui lui Bercea Mondial. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel