Berceanu a făcut publice conținuturile CD-urilor de sâmbătă. În urma sondajului CSOP, comandat de acesta, USL - 53%, PDL - 20%

CONVENTIE NATIONALA - PDL
CONVENTIE NATIONALA - PDL

Senatorul PDL Radu Berceanu a făcut luni public sondajul comandat de el la CSOP, pe care îl anunţase sâmbătă în timpul Convenţiei, documentul arătând că USL este în topul intenţiilor de vot, mult peste PDL, iar, în ceea ce priveşte situaţia internă, Vasile Blaga este cel mai potrivit lider pentru PDL.

Radu Berceanu afirmase sâmbătă, în cadrul lucrărilor Convenţiei Naţionale, că a comandat CSOP un sondaj de opinie la nivel naţional al cărui rezultat nu doreşte să-l facă public şi i-a întrebat pe candidaţii la şefia PDL ce măsuri vor lua dacă vor constata că, după o lună, partidul va pierde 20% din "zestre". Ulterior, Berceanu a făcut luni public sondajul, anunţând că va mai comanda unul peste o lună, pentru a vedea tendinţele.

Sondajul este realizat de CSOP, pe un eşantion de 1046 de persoane, prin interviuri faţă în faţă la domiciliu, şi are o marjă de eroare de 3%.

Astfel, în privinţa intenţiei de vot pentru alegerile parlamentare, sondajul este făcut pe două categorii, prima pentru persoane care vor vota şi şi-au declarat intenţia de vot (73% din eşantion) şi cei cu probabilitate mare de participare şi care şi-au declarat intenţia (37%).

USL se află în fruntea clasamentului pentru ambele categorii, cu 53% şi respectiv 52%, urmat de PDL cu 19%, şi respectiv 20%, Partidul Poporului, cu 11% şi respectiv 12%, şi UDMR, cu 5% şi respectiv 6%. Sub pragul electoral se află PRM şi PNG. La rândul său, UNPR, potrivit sondajului CSOP, ar fi votat doar de 1% din populaţie.

Cu toate acestea, în privinţa nivelului de satisfacţie cu privire la activitatea USL, 68% o consideră nesatisfăcătoare, 21% "nici satisfăcătoare, nici nesatisfăcătoare" şi doar 11% sunt mulţumiţi de PSD, PNL şi PC. În cazul PDL, procentul din eşantion care consideră nesatisfăcătoare activitatea este superior, de 84%, iar 7% o consideră "satisfăcătoare", în timp ce 10% au răspuns că nu este nici satisfăcătoare, nici nesatisfăcătoare.

Sondajul se referă şi la opinia populaţiei cu privire la cel mai potrivit preşedinte PDL, aici Vasile Blaga ieşind în faţă pentru ambele categorii ale eşantionului, respectiv "întregul eşantion" şi "votanţii şi simpatizanţii PDL". Astfel, Blaga este considerat cel mai potrivit preşedinte PDL de 39% din simpatizanţi şi de 31% la nivel general, pe când Emil Boc este considerat potrivit doar de 30% din simpatizanţi şi 12% la nivel general. O mare parte a eşantionului, 31%, au răspuns că nu sunt interesaţi de acest subiect.

În ceea ce priveşte evaluarea unui Guvern condus de USL, 56% consideră că ar fi un avantaj, 43% că este un dezavantaj, iar 1% nu au răspuns. Un Guvern condus de PDL este considerat un avantaj de doar 24% din respondenţi, iar 76% spun că este un dezavantaj.

În topul încrederii în personalităţi politice se află Crin Antonescu (25% "multă", 70% "puţină", 1% "nu îl cunosc", 3% nu au răspuns), Sorin Oprescu (24% "multă", 69% "puţină", 2% "nu îl cunosc", 5% nu au răspuns), Victor Ponta (23% "multă", 71% "puţină", 3% "nu îl cunosc", 3% nu au răspuns) şi Traian Băsescu (19% "multă", 79% "puţină", 2% nu au răspuns), scrie Realitatea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel