Aproximativ o treime dintre români preferă berea, în general cea produsă în unități industriale (28%), dar există un interes în creștere și pentru cea artizanală (2,7%), bărbații fiind principalii consumatori (37,8% dintre respondenți), arată un studiu.
Românii ocupă în ultimii ani locuri de top atât la producția cât și la consumul de alcool. Cele 510 milioane de litri de vin produse în 2018 clasează România pe poziția 6 în Europa și 13 în lume, iar cele 1,8 miliarde de litri de bere pun țara noastră pe locul 9 în UE. La consum, România ocupă locul 5 în topul țărilor cu un model de consum excesiv (cel puțin 60 de grame de alcool pur la bărbați/40 grame la femei, cel puțin odată la 30 de zile), după locuitorii țărilor nordice. Peste 25% din alcoolul consumat în țara noastră este nefiscalizat, produs în gospodării, în afara unui regim de control.
Pe locul doi în topul preferințelor se situează vinul liniștit, ales de unul din cinci români, urmat îndeaproape de cidru (15,4%), care este preferat mai mult de către femei (21,2% dintre doamnele intervievate), probabil datorită conținutului mai mare de zahăr și prin diversitatea aromelor.
Spirtoasele, atât cele autohtone cât și cele de import trezesc interesul a doar 3-7% din populația urbană. Acest rezultat este destul de surprinzător pentru o țară în care pălinca face parte din ospitalitatea caracteristică și în care mulți locuitori din mediul urban consumă cocktailuri, potrivit studiului realizat de Reveal Marketing Research, citează Mediafax. Aproape un sfert dintre respondenți au declarat că nu beau.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News