Biroul Executiv al PNL se va reuni, marţi, în şedinţă pentru a lua în discuţie acordarea unei derogări de la statutul partidului pentru ca premierul Nicolae Ciucă să poată candida la şefia formaţiunii politice, potrivit unor surse liberale.
Sursele citate, conform Agerpres, au precizat că şedinţa BEx va avea loc la ora 17,00, în sistem online.
Statutul Partidului Naţional Liberal prevede că, 'în situaţii excepţionale, BEx poate aproba derogări de la vechimea prevăzută în Regulamentul privind cariera politică'. De asemenea, se prevede că orice membru al partidului poate candida la funcţia de preşedinte al PNL dacă are o vechime de cel puţin 5 ani. Nicolae Ciucă s-a înscris în PNL în octombrie 2020.
Sâmbăta trecută, Florin Cîţu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PNL.
Prim-vicepreşedintele Gheorghe Flutur a devenit preşedinte interimar. Congresul extraordinar al PNL pentru alegerea unui nou preşedinte al formaţiunii va avea loc duminică, de la ora 11,00, la Palatul Parlamentului.
Termenul pentru depunerea moţiunilor este stabilit pentru miercuri, ora 18,00, iar dezbaterile în cadrul comitetelor directoare judeţene vor trebui să aibă loc până vineri, ora 22,00. Un proiect de moţiune va fi acceptat dacă va avea susţinerea a cel puţin zece hotărâri de comitete directoare judeţene.
„PNL s-a transformat în unitate militară, pare că o juntă a dat o lovitură de partid”, declară președintele formațiunii Forța Dreptei, Ludovic Orban, la RFI. El apreciază că demisia lui Florin Cîțu a fost „o execuție fără proces”. Vezi știrea aici!
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat decizia lui Florin Cîțu de a-și da demisia.
"Cum vedeți această mişcare a lui Florin Cîțu? V-aţi fi așteptat să îl lase singur colegii? A primit un telefon de la Cotroceni, ce s-a întâmplat?", l-a întrebat jurnalista Mihaela Bîrzilă pe analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
"Este greu de estimat actuala poziţie a PNL. Probabil că de jenă colegii săi nu au venit la sediul partidului. Omul venise la partid să îşi prezinte demisia, după puciul organizat în urma vizitei sale în SUA. Dând de-o parte semnalul pe care îl dăm partenerului strategic - că Florin Cîțu s-a dus în calitatea sa de preşedinte al Senatului şi preşedinte PNL - acolo a avut loc o întâlnire cu Nancy Pelosi, cu preşedinta Băncii Mondiale. Când a ajuns acasă, l-au dat jos din funcție.
PNL nu a avut puterea să se prezinte în faţa lui Florin Cîțu pentru a-i primi demisia, nu pentru altceva. A demisionat, domnul prim-ministru Ciucă va fi numit şi preşedinte PNL. Sunt convins că lucrul acesta va avea o importanţă copleşitoare asupra calităţii guvernării. Până acum, de-asta nu a guvernat Guvernul bine fiindcă domnul general Ciucă nu era şi preşedinte PNL", și-a încheiat analistul politic Bogdan Chirieac opinia, într-o notă ironică. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News