Beyoncé își face apariția, în mod neașteptat, printr-un mesaj text în episodul final din Harry & Meghan, serialul documentar Netflix care spune povestea lui Meghan Markle și a Prințului Harry.
Episodul se adâncește în evenimentele care au avut loc după ce Meghan și Harry s-au deschis în fața celebrei Oprah, într-un interviu din martie 2021.
Meghan a menționat faptul că oamenii au contactat-o toată ziua, iar printre celebrități s-a numărat și Beyoncé.
Meghan, un fan de multă vreme al cântăreței, și-a exprimat o oarecare consternare:
„Încă nu-mi vine să cred că știe cine sunt.” Apoi Meghan parafrazează textul cu voce tare. „Ea a spus că vrea să mă simt în siguranță și protejată. Ea îmi admiră curajul și vulnerabilitatea și crede că am fost aleasă pentru a sparge blestemele generațiilor care trebuie vindecate.”
Beyoncé și-a exprimat pentru prima dată afecțiunea pentru Meghan atunci când ea și Jay-Z au afișat un portret al lui Meghan în fundal, când au acceptat premiul BRIT pentru melodia lor „Apeshit” în februarie 2019.
Apoi, în iulie, cele două cupluri s-au întâlnit personal la premiera de la Londra a filmului „The Lion King”. În timpul acelei întâlniri, Jay-Z a spus: „Cel mai bun sfat pe care ți-l pot da: găsește-ți întotdeauna timp pentru tine”.
Documentarul celor doi a stțrnit foarte multe controverse. S-a ajuns până în punctul în care parlamentari conservatori au declarat că ducele și ducesa de Sussex ar trebui să fie deposedați de titlurile lor din cauza declarațiilor făcute în documentarul de pe Netflix.
„Este timpul să le luăm titlurile”, a declarat parlamentarul Tim Loughton, în timp ce deputatul Bob Seely i-a acuzat pe cei doi că distrug monarhia.
Guy Opperman a îndemnat publicul să „boicoteze” serialul, catalogând cuplul drept „complet irelevant pentru această țară”.
Oficialii britanici au făcut scut în jurul Familiei Regale. Până și ministrul de Externe, James Cleverly, a luat duminică apărarea familiei regale după lansarea explozivului serial documentar
"Nu există un mai mare susţinător al unui Regat Unit multicultural decât regele Charles al III-lea", a declarat James Cleverly pe Sky News.
"Cred că atitudinea familiei regale faţă de această ţară reflectă ţara modernă pe care o vedem", a adăugat el, referitor la acuzațiile de rasism îndreptate către monarhia britanică, de către Meghan și Harry.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu