EXCLUSIV  BIAS 2024. Acrobații aeriene, echipamente la sol și aeronave de luptă, la cel mai mare show aviatic din România

BIAS 2024 / Foto: DCNews
BIAS 2024 / Foto: DCNews

Peste 150 de piloţi şi peste 100 de aeronave din 13 state participă sâmbătă la cea de-a XIV-a ediţie a celui mai mare show aerian din România.

În ultima zi de vară s-a desfășurat cel mai mare show aviatic din România - BIAS 2024, un eveniment care a atras mii de bucureșteni. Pista Aeroportului Băneasa a adunat peste 100 de aeronave care au uimit publicul cu acrobații spectaculoase.

Forțele Aeriene Române s-au pregătit cum se cuvine pentru acest eveniment: avioane de luptă F-16 Fighting Falcon, IAR-99 ȘOIM, transportoare C-27J Spartan și elicoptere IAR 330 au zburat la altitudini joase, deasupra mulțimii.

În plus, Armata României a adus și radarul de joasă și medie altitudine TPS-79R, sistemul de lansare a rachetelor antiaeriene HAWK și instalatia modernă M903 a sistemului PATRIOT.

Am putut discuta cu Andreea Bănesaru, pilot în cadrul ”Șoimii României - Hawks Of Romania” din cadrul Aeroclubului României, Andreea era vizibil entuziasmată de eveniment. „Avionul EXTRA 300L este ceva fantastic. Vreau să particip la cât mai multe showuri aviatice cu el. Prezența mea la acest show aviatic demonstrează că oricine își dorește și are pasiune poate ajunge departe”, ne-a spus singura femeie pilot care a participat la BIAS 2024.

Youtube video image

Norii care de dimineață acoperiseră cerul începeau să se împrăștie, făcând pentru evoluțiile avioanelor F-2000A Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, care și-au făcut apariția, urmate de evoluțiile spectaculoase ale F-16-urilor României.

De altfel, aeronavele F-16au făcut în cadrul BIAS și o demonstrație rară - lansarea de contramăsuri termice, așa-numitele rachete de tip flare-uri sau capcane termice.

La BIAS au venit și inamicii avioanelor și elicopterelor - sistemele antiaeriene

Lansator Patriot / Foto: DCNews

Tot Forţele Aeriene Române au venit și cu câteva elemente ale sistemului antiaerian al României: un lansator dintr-o baterie Patriot, un lansator HAWK, dar și radarul de joasă și medie altitudine TPS-79R. De altfel, lansatorul Patriot era cel mai modern din dotarea Forțelor Armate române, așa cum au dezvăluit, pentru DefenseRomania, reprezentanții Armatei României. 

Dacă toate privirile erau ațintite spre Patriot, în apropiere, un alt echipament atrăgea atenția publicului – bătrânul sistem antiaerian HAWK. Deși în serviciu de zeci de ani, HAWK își trăiește acum a doua tinerețe, războiul din Ucraina a demonstrat că acest sistem rămâne încă eficient împotriva țintelor aeriene la altitudini mici și distanțe scurte.

BIAS 2024 nu a fost doar un show aviatic, ci și o demonstrație a câtorva dintre capabilităților de care dispun Forțele Aeriene ale României și ale statelor NATO.

Spectacolul aerian e garantat, promiteau organizatorii, înainte de eveniment - și așa a și fost.

La BIAS 2024 au venit și forțele armate ale statelor NATO. Iată câteva exemple:

  • Forţele Aeriene ale Germaniei cu F-2000A Eurofighter Typhoon şi cu Sikorsky CH-53 Sea Stallion (vezi foto jos), iar Forţele Aeriene ale SUA au adus elicoptere Blackhawk şi Sea Stallion.

  • Forţele Aeriene ale Franţei evoluează cu "Rafale Solo Display", un spectacol realizat cu aeronava supersonică de luptă Dessault Rafale.

  • Polonia participă cu două supersonice Mig-15. De asemenea, din Polonia va participa şi formaţia de parapante Flying Dragons Team.

  • Forţele Aeriene ale Greciei vin cu Daedalus Demo Team - aronava Beechcraft T-6 Texan II.

  • Forţele Aeriene ale Olandei aduc C 130 Hercules.

  • Forţele Aeriene ale Croaţiei participă cu elicopterele Black Hawk şi Kiowa.

  • Ungaria participă cu aeronava Lisunov Li-2, a echipei Goldtimer, dar şi cu elicopterul Mil Mi-2 al Heliforce.

  • Cehii de la Flying Bulls vor zbura cu o formaţie de 4 aeronave XtremeAir Sbach 342.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel