BIAS 2024. Ediția este dedicată celebrării a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Forțele Aeriene Române
Forțele Aeriene Române

Sâmbătă sunteți invitați la Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS)!

"Cu 15 ani în urmă, doi colegi şi, totodată, prieteni au avut ideea unui show aerian la Otopeni. Aşa s-a născut Otopeni Air Show, un spectacol de câteva ore desfăşurat 3 ani la rând, între 2009 şi 2011, la Aeroportul Henri Coandă. Anul 2012 a adus mutarea spectacolului la Aeroportul Băneasa şi adăugarea unor elemente noi - experienţe de aviaţie generală, experienţe de aviaţie militară, standuri, un nou nume, dar şi un spectacol care a durat de regulă 12 ore sau şi mai mult. Au urmat ani mai uşori - sau de cele mai multe ori mai grei - în care am reuşit să ţinem în viaţă BIAS. Uneori, eforturile întregii echipe au fost deosebite, dar am reuşit şi doar pandemia ne-a putut opri pentru doi ani, numai că am revenit mai puternici ca niciodată. Iată-ne, deci, la BIAS 2024, ediţia a 14-a, dedicată celebrării a 20 de ani de la aderarea României la NATO", a declarat Valentin Iordache, coordonator comunicare BIAS.
 

"Mâine, la standul CNAB (Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti - n. r.), veţi avea ocazia să îi vedeţi de aproape pe cei mai mulţi dintre piloţii şi paraşutiştii care vor evolua, pentru că vom avea o zonă de autografe unde publicul poate veni să îi întâlnească pe aceştia", a adăugat Iordache.

La rândul său, George Rotaru, conducătorul demonstraţiei aeriene şi director general al Aeroclubului României, unul dintre cei doi iniţiatori ai evenimentului, a dat asigurări că ediţia BIAS 2024 are un program foarte compact, iar începând cu ora 10:00, până la 20:30, nu va fi niciun minut de pauză.

"Bine aţi revenit la Băneasa! Mă bucur că împreună cu această echipă am ajuns la ediţia cu numărul 14. Este un eveniment foarte important şi pentru noi, aviatorii, nu numai pentru public, dar această ediţie este una deosebită. Avem foarte multe evoluţii, un program foarte compact, veţi vedea tot timpul aeronave în aer. Începând cu ora 10:00, până la 20:30 (sâmbătă - n. r.), nu vom avea niciun minut de pauză", a susţinut Rotaru.

Potrivit acestuia, pe partea civilă, Aeroclubul României va participa cu o formaţie nouă de şase avioane Extra 300 plus un solist, dar şi cu formaţia de avioane ultrauşoare The Pelicans.

"Vom avea formaţia de planoare White Wings, vom avea un planor de înaltă acrobaţie, vom avea paraşutiştii care vor sări din cel mai nou avion al Aeroclubului României, un Cessna Caravan, şi vom avea formaţia The Pelicans, formaţie de avioane ultrauşoare care fac spectacol. Avem mulţi invitaţi, avem prieteni şi din Europa, avem un elicopter deosebit din Ungaria (Goldtimer Ll - 2 - n. r.); la fel, un avion care a făcut istorie pe Băneasa în anii '50 - el a fost în dotarea companiei TAROM când s-a înfiinţat-; vom avea avioane care au făcut istorie în forţele aeriene române care, la fel, sunt pe drum din toată România, iar la ora 13:00 aterizează aici, pe Băneasa; avem Iacării Acrobaţi, îl avem pe Jurgis Kairys, iar la final vom avea o formaţie de motoparapante, Flying Dragons. Chiar dacă nu sună interesant acum, veţi rămâne impresionaţi de ce ceea ce vor face, pentru că au foarte multe lumini şi multă pirotehnie. Vă garantez un un spectacol deosebit", a mai spus George Rotaru.

Pentru al treilea an consecutiv, la conferinţa de presă organizată vineri au fost prezenţi câţiva câini oferiţi spre adopţie, aceştia fiind purtaţi în braţe de piloţi străini.

2. Inquam Pho... (bias_96812000.jpg)

"Este al treilea an consecutiv de când venim aici. Anul trecut, una dintre căţeluşele prezentate aici a fost adoptată chiar de pilotul american care a ţinut-o în braţe şi, imediat după conferinţă. La o perioadă, Ilinca noastră, abandonată în adăpost de propriul proprietar, a plecat în SUA doar cu bilet dus. Astăzi avem 6 căţei, toţi sunt disponibili pentru adopţie, trei sunt din adăpostul Brăneşti şi trei din adăpostul Speranţa. Ce vrem noi să transmitem este că adopţia face diferenţa. Adăposturile de animale sunt pline, străzile la fel, iar această problemă nu este despre animale. Este despre oameni şi animale şi ne dorim să schimbăm percepţia oamenilor. Cei care vor să adopte să intre pe site-urie noastre, ilfovadoptă.ro şi adăpostulsperanţa.ro.", a afirmat Hilde Tudora, şef Birou Protecţia Animalelor, Consiliul Judeţean Ilfov.

Peste 100 de aeronave civile şi militare, dar şi peste 150 de piloţi şi paraşutişti din 13 state vor participa sâmbătă, 31 august, la cea de-a 14-a ediţie a celui mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), a anunţat CNAB.

BIAS 2024 este organizat de CNAB, Forţele Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMATSA, ROMAERO şi Clubul Sportiv AIBO şi va avea loc pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu.

Invitaţi speciali în acest an sunt acrobaţii aerului de la Baltic Bees, formaţia letonă cu un stil de pilotaj unic în lume, executând manevre artistice de maximă dificultate cu aeronavele L39 C Albatros.
 

Forţele Aeriene Române se vor remarca la BIAS 2024 cu o participare de excepţie, care se distinge printr-o serie de evoluţii în premieră absolută pentru România. Spectatorii vor avea şansa de a admira evoluţiile spectaculoase ale piloţilor militari, care vor realiza adevărate demonstraţii artistice de forţă supersonică la manşa aeronavelor F-16 Fighting Falcon , IAR-99 Şoim, IAR-99 STANDARD, aeronave de transport C-27J Spartan, C-130 Hercules, aeronave şcoală IAK-52, elicoptere IAR-330 şi IAR-316 B.

De asemenea, spectatorii vor putea urmări şi exerciţiile de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian.

În cadrul expoziţiei statice, Forţele Aeriene Române vor arăta publicului aeronave F-16 Fighting Falcon, IAR-99 ŞOIM, C-27J Spartan, elicoptere IAR 330, un radar de joasă/medie altitudine TPS-79R, o instalaţie de lansare a rachetelor sol-aer HAWK, o instalaţie de lansare rachete M903/Patriot şi o autospecială EOD.

Forţele Aeriene ale SUA vor veni cu elicoptere Blackhawk şi Sea Stallion, iar Forţele Aeriene ale Germaniei cu F-2000A Eurofighter Typhoon şi cu Sikorsky CH-53 Sea Stallion.

Forţele Aeriene ale Franţei evoluează cu "Rafale Solo Display", un spectacol realizat cu aeronava supersonică de luptă Dessault Rafale. Polonia participă cu două supersonice Mig-15. De asemenea, din Polonia va participa şi formaţia de parapante Flying Dragons Team, care se remarcă prin efecte pirotehnice şi lasere. Forţele Aeriene ale Greciei vin cu Daedalus Demo Team - aronava Beechcraft T-6 Texan II. Forţele Aeriene ale Olandei aduc cu C 130 Hercules. Ungaria participă cu aeronava Lisunov Li-2, a echipei Goldtimer, dar şi cu elicopterul Mil Mi-2 al Heliforce. Forţele Armate Slovene participă cu Pilatus PC-9.

Cehii de la Flying Bulls vor zbura cu o formaţie de 4 aeronave XtremeAir Sbach 342, iar Forţele Aeriene ale Croaţiei participă cu elicopterele Black Hawk şi Kiowa.

Spectacolul aerian este garantat de prezenţa aşilor Aeroclubului României - Hawks of Romania, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings, iar celebrii Iacări Acrobaţi, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică şi lumini, evoluează în aer cu trei aeronave Yak-52, la apusul soarelui.

TAROM va evolua la BIAS 2024 cu o aeronavă comercială.

Printre participanţi se numără, de asemenea, nume consacrate din elita aviaţiei româneşti, din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

"Nici în acest an nu lipseşte celebrul pilot lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţie aeriană, care evoluează cu Suhoi Su-31", au mai transmis reprezentanţii CNAB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel