Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) vă invită la Biblioteca la firul ierbii, un proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.
Proiectul reunește o serie de evenimente cultural-educative, captivante și interactive, care au ca scop încurajarea creativității și dezvoltarea imaginației, în rândul acestora, prin intermediul cărora să descopere lumea minunată a cărților și a bibliotecii.
Activitățile din cadrul acestui proiect sunt organizate în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti. Acestea sunt susținute de personalul instituției, specializat în derularea activităților dedicate celor mici.
Proiectul se va desfășura în Parcul Drumul Taberei, în data de 26 iulie și în data de 2 august, în intervalul orar 17:00 – 20:00.
Jocuri, ghicitori, ateliere de lectură și de creativitate sunt doar câteva dintre activitățile care vor adăuga valoare timpului petrecut în natură, alături de bibliotecarii BMB. Chiar și personajele creative ale Teatrului de Păpuși „Licurici” vor fi prezente, pregătite să dăruiască clipe de poveste.
Atelierele de creație și lectură vor pune accent pe dezvoltarea personalității copiilor, permițându-le, în același timp, să intre în lumea inedită a personajelor favorite.
Totodată, participanţii vor avea oportunitatea de a-şi face, în mod gratuit, un permis de bibliotecă.
Participarea la toate activitățile din cadrul Bibliotecii la firul ierbii este gratuită.
Aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, Biblioteca Metropolitană București este o rețea de de biblioteci publice, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu.
Misiunea ei este de a facilita accesul gratuit şi nediscriminatoriu la drepturile culturale fundamentale, servind ca un centru comunitar care susține activ informarea, cercetarea, educația şi recreerea locuitorilor din București şi județul Ilfov şi care contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții bucureștenilor prin oferta ei inovatoare şi programul integrat de servicii cu caracter public.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu