Bicicliștii din București vor protesta astăzi sub sloganul "Şi pe biciclişti îi aşteaptă cineva acasă!".
Bicicliştii din Bucureşti sunt aşteptaţi, duminică, de la ora 16,00, în Piaţa Universităţii, la protestul "Şi pe biciclişti îi aşteaptă cineva acasă!", care îşi propune să atragă atenţia şoferilor şi autorităţilor despre existenţa în trafic a bicicliştilor, o categorie de participanţi la trafic vulnerabilă, scrie Agerpres.
"Din păcate, agresivitatea din traficul rutier este tot mai evidentă, iar autorităţile poartă partea lor de vină. De exemplu, dacă autorităţile locale ar fi direcţionat măcar 1% din fondurile alocate infrastructurii dedicate maşinilor către proiecte de realizare de rute pentru biciclete, dezvoltarea infrastructurii din Bucureşti ar fi putut fi deja comparabilă cu cea din alte oraşe europene", se arată în comunicatul organizatorilor.
Aceştia au depus, joi, la Direcţia Rutieră a Poliţiei Române un set de propuneri de modificare a Codului Rutier (OUG 195/2002). Acestea au fost strânse de-a lungul ultimilor ani în speranţa că partidele politice vor ţine cont de opiniile specialiştilor.
Printre acestea se numără eliminarea interzicerii mersului cu bicicleta pe drumurile publice până la vârsta de 14 ani, permiterea utilizării bicicletei pe trotuar, până la vârsta de 8 ani, scăderea amenzilor în cazul bicicliştilor - "în momentul de faţă, lipsa soneriei la bicicletă este mai drastic sancţionată (între 870 şi 1160 lei) decât multe dintre abaterile făcute la volanul unei maşini".
Printre alte propuneri se numără introducere de noi indicatoare, după modelul unora similare din alte ţări europene, reglementări privind circulaţia trotinetelor electrice, măsuri mai simple pentru aplicarea de sancţiuni în cazul opririi neregulamentare a autovehiculelor, posibilitatea aplicării de sancţiuni autorităţilor publice atunci când execută lucrări care pun în pericol viaţa participanţilor la trafic, introducerea noţiunilor "bandă pentru biciclete" şi "bandă comună pentru transportul public şi biciclete" sau posibilitatea ridicării autovehiculelor parcate neregulamentar, indiferent unde sunt oprite.
Duminică, participanţii la protest vor pune bicicletele la marginea trotuarului, una în spatele celeilalte, de la Universitate spre Piaţa Romană. Mesajele vor fi ataşate pe biciclete pentru a putea fi citite de şoferi, din trafic. Nu va fi afectat traficul pietonal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu