Schimb de replici dure între Biden și Trump.
Joe Biden a lansat joi un avertisment serios cu privire la viitorul democraţiei americane, luându-l direct în vizor pe Donald Trump. Acest demers vine într-un moment în care campania pentru alegerile prezidenţiale din 2024 începe să se contureze tot mai clar, informează Agerpres.
Acesta susține că ideologia adversarului său republican şi a partizanilor săi "ameninţă însăşi esenţa naţiunii noastre". "Democraţiile nu mor neapărat prin forţa armelor. Ele pot muri când oamenii tac, când oamenii nu se mobilizează sau când nu condamnă atacurile împotriva democraţiei. Când oamenii sunt dispuşi să abandoneze ceea ce este mai preţios pentru că se luptă cu frustrarea, deziluzia, oboseala, cu un sentiment de excludere", a spus preşedintele democrat.
Joe Biden a ales să vorbească în Arizona, un bastion electoral al fostului senator republican John McCain.
Democratul în vârstă de 80 de ani, aflat în căutarea unui al doilea mandat, a avut o relație strânsă cu fostul erou de război, depășind diviziunile partizane și văzându-l ca pe un simbol al valorilor amenințate de republicanul Donald Trump.
Donald Trump, favorit clar în sondajele pentru candidatura republicana, este acuzat de implicare în asaltul asupra Capitoliului din Washington din 6 ianuarie 2021 și de încercarea de a contesta rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020.
În discursul său, Joe Biden a menționat numele adversarului său, ceea ce este mai puțin obișnuit, și a citat fragmente din discursurile lui Trump pentru a le critica.
"Trump spune că Constituţia i-a dat, citez, dreptul de a face ce vrea ca preşedinte", a afirmat democratul, denunţând o "noţiune periculoasă", atacând şi răspândirea "teoriilor conspiraţiei" de către adversarul său şi dorinţa acestuia de a dezbina ţara.
El a apreciat că predecesorul său "nu a fost ghidat de Constituţie, de simţul datoriei sau de respectul faţă de compatrioţi, ci de răzbunare şi ranchiună".
Joe Biden a citat și celebra afirmație a lui Donald Trump în martie înaintea unei conferinţe a Partidului Republican: "Vă voi răzbuna".
"Fără îndoială că Partidul Republican este astăzi dirijat (...) de trumpişti", a spus Joe Biden, în acest discurs care a coincis cu prima zi a unei anchete de demitere condusă împotriva sa de parlamentari republicani.
Preşedintele s-a arătat deranjat de "tăcerea asurzitoare" a republicanilor după remarcile "pline de ură" ale lui Donald Trump împotriva şeful Statului-Major Interarme al SUA, generalul Mark Milley. "Cu cât votează mai mulţi oameni, cu atât se implică mai mult întreaga naţiune, cu atât democraţia va fi mai puternică", a mai spus Joe Biden.
Bătălia electorală dintre cei doi a căpătat o nouă dimensiune săptămâna aceasta, când au vizitat, unul după celălalt, în regiunea Detroit (nord), leagănul industriei auto americane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu