Demiterea președintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA a stârnit reacția lui Joe Biden.
Preşedintele american Joe Biden a denunţat miercuri "atmosfera otravită" a vieţii politice din Statele Unite, la o zi după demiterea fără precedent a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, şi în timp ce paralizia bugetară a statului federal a fost evitată la limită săptămâna trecută.
"Trebuie să schimbăm atmosfera otrăvitoare de la Washington", a declarat preşedintele american la Casa Albă. "Avem dezacorduri profunde, dar trebuie să încetăm să ne vedem ca nişte duşmani", a subliniat el.
Este o premieră în istoria Congresului american: liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a fost demis din funcţie marţi de proprii săi colegi nemulţumiţi de concesiile făcute democraţilor în acordul pentru un buget provizoriu care să menţină finanţarea instituţiilor administraţiei SUA, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu