Joe Biden a cerut premierului Netanyahu ”să schimbe” guvernul pentru încetarea conflictului din Orientul Mijlociu.
Preşedintele SUA, Joe Bidenm a declarat marţi că, spre deosebire de Washington, guvernul israelian ”nu (doreşte) o soluţie a două state” cu palestinienii şi i-a cerut prim-ministrului Benjamin Netanyahu ”să schimbe” guvernul, relatează AFP.
”Acesta este cel mai conservator guvern din istoria Israelului”, a afirmat preşedintele american.
Israel is starting to lose support from the international community over its war in Gaza, US President Biden said.
— Middle East Eye (@MiddleEastEye) December 12, 2023
Israel's indiscriminate bombing of Gaza has killed more than 18,000 Palestinians.
More here ⤵️ https://t.co/ELRxeWy2QE pic.twitter.com/meX2WHVGQj
Este pentru prima dată de la atacul Hamas asupra Israelului, la 7 octombrie, când preşedintele democrat în vârsta de 81 de ani a făcut referire public la divergenţe cu executivul israelian.
Joe Biden i-a cerut premierului Benjamin Netanyahu să ”întărească şi să schimbe” executivul pentru a găsi o soluţie pe termen lung la conflictul israeliano-palestinian. El a estimat, de asemenea, că Israelul, care bombardează intens Fâşia Gaza, începe să piardă sprijinul opiniei publice mondiale.
Israelul apreciază susţinerea Statelor Unite pentru obiectivul de distrugere a organizaţiei islamiste Hamas şi eliberarea ostaticilor ascunşi de palestinieni în Fâşia Gaza, a declarat marţi premierul israelian Benjamin Netanyahu, observând însă că între aliaţi există diferenţe de viziune privind perioada de după război, notează Reuters.
Netanyahu a refuzat din nou să aprobe revenirea Fâşiei Gaza sub administrarea Autorităţii Palestiniene susţinute de Occident şi conduse de preşedintele Mahmoud Abbas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News