Șeful diplomației americane, Antony Blinken, va fi trimis în Israel pentru a obține un acord de încetare a focului în Gaza.
Citește și: Cine sunt acum lideri și comandanți de vârf ai Hamas, după ce Yahya Sinwar a fost ucis
Joe Biden, președintele SUA, a afirmat joi că îl trimite pe șeful diplomației SUA, Antony Blinken, în Israel pentru a face presiuni în favoarea unui acord de încetare a focului în Fâșia Gaza, după asasinarea liderului Hamas, Yahya Sinwar, notează AFP, scrie Agerpres.
”Este timpul ca acest război să se termine și ca acești ostatici să fie aduși acasă. Este ceea ce suntem pregătiți să facem și îl trimit pe Tony Blinken în Israel”, a declarat Joe Biden presei după sosirea sa la Berlin, precizând că acest lucru se va face în ”patru sau cinci zile”.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a anunțat că liderul Hamas, Yahya Sinwar, a fost ”eliminat” la Rafah (sudul Fâșiei Gaza) de ”luptătorii armatei”.
”Ieri, la Tel Sultan la Rafah, Yahya Sinwar a fost eliminat de luptătorii armatei”, a declarat el într-un comunicat televizat, ”armata și Shabak (serviciul intern de informații) au operat luni de zile pentru a furniza informații cu scopul de a-l elimina pe Yahya Sinwar, liderul Hamas, organizația teroristă din Fâșia Gaza, și unul dintre fondatorii aripii militare a Hamas, care a planificat și executat masacrul din 7 octombrie”.
Iranul, susținător al mișcării islamiste palestiniene Hamas, a asigurat joi seară că moartea liderului acesteia, Yahya Sinwar, ucis de Israel în Fâșia Gaza va ”întări spiritul de rezistență” în vederea ”eliberării” teritoriilor ocupate, notează AFP.
”El va deveni un model pentru tinerii și copii care vor continua pe calea eliberării Palestinei. Atâta timp cât ocupația și agresiunea se vor menține, rezistența va continua”, a scris pe contul său X Misiunea iraniană la Națiunile Unite la New York.
Pe de altă parte, mișcarea șiită libaneză Hezbollah a anunțat joi seară că trece ”în viteză superioară” în războiul său cu Israelul, spunând că a folosit rachete ghidate de precizie pentru a viza soldații.
Într-un comunicat, mișcarea susținută de Iran a anunțat că ”trece la o nouă etapă, o viteză superioară în confruntarea cu inamicul israelian”, adăugând că rachetele ghidate de precizie ”au fost folosite pentru prima dată”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News