Sute de femei din mișcările pro-chocție au protestat peste noapte în fața Curții Supreme pentru a anula hotărârea istorică ”Roe vs Wade” prin care în 1973 aceeași instanță a recunoscut dreptul constituțional la avort în SUA.
”Administrația mea a susținut ferm apărarea hotărârii „Roe vs Wade” în fața instanței. Am spus că Roe se bazează pe o serie lungă de precedente care recunosc conceptul de libertate personală din cel de-al 14-lea Amendament împotriva amestecului guvernului în deciziile cu caracter personal”, a afirmat președintele american, Joe Biden, potrivit RaiNews.
”Cred că dreptul de a alege al unei femei este fundamental, Roe este legea țării de aproape cincizeci de ani, iar echitatea de bază și stabilitatea legii noastre impun ca aceasta să nu fie răsturnată.”, a declarat președintele SUA.
Președintele american Joe Biden a transmis o declarație oficială pe site-ul Casei Albe în care vorbește despre apărarea libertății de alegere a femeilor cu privire la problema avortului, după ce o copie a deciziei Curții Supreme care ar anula legea ”Roe vs Wade” privind avortul în SUA, a fost făcută publică. ”Nu știm dacă acest proiect este autentic sau dacă reflectă decizia finală a Curții”, a mai adăugat Biden.
”La scurt timp după ce Texas SB 8 și alte legi care restricționează drepturile femeilor de reproducere au fost adoptate, am instruit Consiliul meu pentru politici de gen și Biroul consilierului de la Casa Albă să pregătească opțiuni pentru un răspuns al administrației la atacul continuu asupra avortului și a drepturilor de reproducere. Vom fi pregătiți când va fi pronunțată orice sentință”, a spus Biden.
”La nivel federal avem nevoie de senatori pro-choice și de o majoritate pro-choice în Cameră pentru a adopta o lege care codifică Roe, pe care mă voi angaja să fie aprobată și semnată”, conchide Biden referindu-se la necesitatea de a adopta o lege federală care protejează dreptul la avort.
Sute de femei și activiști pro-choice au protestat în fața Curții Supreme. ”Avortul este îngrijire a sănătății”, ”Corpul meu, alegerea mea” au fost sloganurile femeilor care au protestat la Washington, în timp ce grupuri pro-life s-au adunat în fața clădirii care găzduiește Curtea Supremă pentru a susține cauza lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu