Candidatul la Casa Albă, Joe Biden, nu se va prezenta personal pentru a accepta nominalizarea sa la convenţia democrată din Milwaukee, în statul Wisconsin, ''pentru a proteja sănătatea publică'' în plină pandemie de COVID-19, au declarat miercuri organizatorii, relatează AFP.
După consultări cu oficiali şi experţi din domeniul sănătăţii publice, care au evidenţiat agravarea pandemiei de coronavirus, organizatorii convenţiei Partidului Democrat (17-20 august) au explicat că au luat această decizie.
"Vorbitorii din cadrul convenţiei, inclusiv vicepreşedintele Biden, nu se vor deplasa la Milwaukee pentru a proteja sănătatea publică", au scris ei într-un comunicat. Joe Biden îşi va susţine discursul pentru a-şi oficializa candidatura din statul Delaware, unde locuieşte, au precizat ei. Ora şi locul vor fi dezvăluite mai târziu. Premieră istorică, prin această decizie convenţia devine complet virtuală.
Rivalul său, preşedintele Donald Trump, a declarat miercuri că intenţionează să-şi susţină discursul de acceptare a nominalizării republicane la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie de la Casa Albă, fără să participe la convenţia republicană.
VEZI ȘI Trump îi arată pisica lui Biden: O voi face probabil direct de la Casa Albă!
Convenţiile marchează, de obicei, începutul oficial al campaniei electorale, când mii de oameni vin să asiste la discursurile candidaţilor şi ale susţinătorilor acestora, transmise în direct pe toate marile canale de televiziune.
Noul coronavirus, care a ucis peste 156.000 de persoane în Statele Unite, a perturbat complet campania electorală, făcând deja imposibil orice miting electoral.
VEZI ȘI Trump îl face PRAF pe Biden. Atac NIMICITOR la adresa democraţilor
În pofida acestei campanii în surdină, desfăşurate mai ales de la domiciliul său din Wilmington, Delaware, Joe Biden, 77 de ani, îl devansează pe Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, în sondaje. Preşedintele republican dispune de un podium privilegiat cu discursurile sale la Casa Albă. Însă acesta din urmă a fost puternic criticat pentru gestionarea pandemiei şi organizarea de mitinguri şi călătorii în plină criză, unde a apărut de cele mai multe ori fără să poarte mască.
VEZI ȘI Trump a găsit secretul VICTORIEI: Biden nu are aşa ceva! Ei vor vorbi la alegeri!
Marile discursuri democrate vor fi transmise în fiecare seară între orele 21:00 şi 23:00, între 17 şi 20 august, au precizat organizatorii, în timp ce în timpul zilei, americanii vor putea interveni prin videoconferinţă "în toată ţara", potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu