Preşedintele american în exercițiu, Joe Biden, a declarat joi că sistemul electoral american este corect şi poate fi respectat şi va fi asigurată o tranziţie paşnică şi ordonată a puterii. Preşedintele aflat la final de mandat a susținut un discurs solemn adresat naţiunii americane despre rezultatele alegerilor şi pregătirea tranziţiei în data de 20 ianuarie, când preşedintele ales Donald Trump va reveni la Casa Albă după ce a învins-o categoric pe candidata democrată Kamala Harris.
"Ieri am vorbit cu preşedintele ales Trump pentru a-l felicita pentru victoria sa şi l-am asigurat că îmi voi conduce întreaga administraţie pentru a lucra cu echipa sa pentru a asigura o tranziţie paşnică şi ordonată", a declarat Biden în discursul rostit în Grădina Rozelor de la Casa Albă.
El a insistat asupra necesităţii de a "reduce" tensiunile politice. "Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi", a spus preşedintele, repetând o frază pe care a folosit-o şi cu alte ocazii pentru a se referi la teoriile false ale fraudei pe care viitorul său succesor, Donald Trump, le-a răspândit după înfrângerea sa în 2020, transmite EFE.
"Ţara alege una sau alta. Noi acceptăm alegerea pe care a făcut-o ţara. Am spus de multe ori că nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi", a declarat Biden în prima sa apariţie în faţa presei după victoria lui Trump. "Nu-ţi poţi iubi aproapele doar atunci când eşti de acord.
Ceva ce sper că putem face, indiferent pentru cine aţi votat, este să ne privim unii pe alţii nu ca adversari, ci compatrioţi americani", a spus preşedintele, făcând apel la calmarea spiritelor, conform Reuters.
"De asemenea, sper că putem pune capăt unei întrebări privind integritatea sistemului electoral american. Acesta este onest, corect şi transparent. Se poate avea încredere în el, cu victorie sau înfrângere", a dat asigurări Biden.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News