Biden, sfătuit de un senator democrat să-și liniştească alegătorii cu privire la starea sa de sănătate

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Se pun presiuni pe Biden. Mulți îi cer să renunțe la candidatură.

Senatorul democrat Sheldon Whitehouse a declarat luni, într-un interviu la un canal local de televiziune, că americanii vor să fie "siguri" că Joe Biden este "cinstit cu privire la starea sa de sănătate", notează Agerpres. "Oamenii vor să fie siguri că această campanie este capabilă să câştige, că preşedintele şi echipa sa sunt sinceri cu noi în privinţa stării sale, că (dezbaterea de joi în faţa republicanului Donald Trump) a fost într-adevăr o anomalie", a declarat el la postul WPRI-TV.

Congresmanul din statul Rhode Island, reprezentant al aripii stângi a Partidului Democrat, s-a declarat "destul de îngrozit" de confruntarea de la CNN, în timpul căreia preşedintele american a părut foarte confuz şi uneori complet pierdut.

A doua zi, democratul de 81 de ani, care părea ceva mai bine, a căutat să liniştească mulţimea în cursul unui miting de campanie în Carolina de Nord, declarând: "Nu aş mai candida din nou dacă nu aş crede, din toată inima şi cu tot sufletul meu, că pot face treaba asta".

Casa Albă evită de luni de zile orice întrebări legate de facultăţile fizice şi psihice ale preşedintelui american, a cărui capacitate fizică şi verbală a scăzut.

Până acum, figurile marcante ale partidului şi-au afirmat public sprijinul pentru președintele Joe Biden, dar după dezbaterea de joi, tensiunile au crescut în rândul simpatizanţilor şi donatorilor. Unii dintre aceştia critică cercul apropiat al preşedintelui pentru lipsa de transparenţă cu privire la facultăţile sale mintale. Alţii îi cer lui Joe Biden să răspundă concret îngrijorărilor, prin creşterea numărului de conferinţe de presă sau al discuţiilor deschise cu jurnalişti şi susţinători.

Luni, o jurnalistă l-a întrebat pe preşedintele american dacă intenţionează să se retragă din cursă, la finalul unui scurt discurs pe care tocmai îl ţinuse la Casa Albă despre o decizie a Curţii Supreme. La auzirea acestora, Joe Biden a întors spatele şi a părăsit sala fără să răspundă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel