Biden și Harris, întâlnire cu echipa SUA care negociează eliberarea ostaticilor din Gaza

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Întâlnire la Casa Albă între președintele Joe Biden, vicepreședintele Kamala Harris și echipa americană de negociere pentru eliberarea ostaticilor din Gaza.

Joe Biden, președintele SUA, urmează să se întâlnească luni cu negociatorii americani care participă la discuțiile privind eliberarea ostaticilor reținuți de Hamas în Fâșia Gaza, după descoperirea de către armata israeliană a cadavrelor a șase ostatici, între care și cel al unui cetățean american, relatează AFP, scrie Agerpres.

Întâlnirea va avea loc la Casa Albă, iar vicepreședinta Kamala Harris, care candidează pentru funcția de președinte în noiembrie, va participa și ea.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, Biden și Harris se vor întâlni luni cu ”echipa SUA care negociază un acord privind ostaticii după uciderea cetățeanului american Hersh Goldberg-Polin și a altor cinci ostatici sâmbătă de către Hamas, și vor discuta eforturile pentru se ajunge la un acord care să asigure eliberarea ostaticilor rămași”.

Citește și: Șase ostatici israelieni au fost găsiți morți într-un tunel din Gaza

SUA, Egipt și Quatar, rol de mediatori în negocierile dintre Israel și Gaza

Statele Unite, alături de Egipt și Qatarul, care au rol de mediatori, depun eforturi de luni de zile pentru eliberarea ostaticilor israelieni în schimbul eliberării de prizonieri palestinieni și pentru un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza.

Un atac fără precedent lansat de Hamas în Israel pe 7 octombrie a condus la moartea a 1.205 de persoane, în principal civili.
În timpul atacului, care a declanșat războiul din Fâșia Gaza, 251 de persoane au fost răpite, 97 sunt încă reținute în Gaza, dintre care 33 au fost declarate decedate de armata israeliană.

Numeroși ostatici au fost eliberați în timpul unui armistițiu de o săptămână în noiembrie. Susținătorii și familiile ostaticilor afirmă că un nou acord de încetare a focului este cea mai buna opțiune pentru a asigura întoarcerea acestora în siguranță.

Citește și: Ministerul Sănătății din Gaza actualizează bilanțul: Peste 40.000 de morți și aproape 100.000 de răniți în conflictul Israel-Hamas

O grevă generală a început luni în Israel pentru a face presiuni asupra guvernului lui Benjamin Netanyahu să ajungă la acord pentru eliberarea ostaticilor reținuți încă de Hamas în Gaza.

Familiile ostaticilor au acuzat administrația Netanyahu că nu a făcut suficient pentru aduce înapoi în țară în viață și au cerut încetarea imediată a focului în Gaza pentru a-i salva pe supraviețuitori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel