„Bienheureux Valerică” de Nicu Ilfoveanu

Dia lumineux
Dia lumineux

Publicitate

Cu ocazia Lunii Fotografiei de la Grand Paris 2017, Institutul Cultural Român de la Paris şi Galeria Anca Poteraşu prezintă expoziţia “Bienheureux Valerică” de Nicu Ilfoveanu. 

Fotograf şi realizator, Nicu Ilfoveanu îşi imprimă seriile sale de fotografie în alb-negru sau color prin nostalgia trecutului încă prezentă. Operele sale se caracterizează printr-un joc neaşteptat şi imprevizibil de aspecte personale şi documentare, ale sublimului şi trivialului, a ceea ce este evident şi a părţii ascunse a lucrurilor.

(w670) 

Corpusul lucrării este compus din “Valerică, eau de vie” şi “Valerică Bienhereux”- tiraj cu pigmenţi pe hârtie baritată, 110x130cm, şi dintr-o diaproiecţie care alternează imaginea lui Valerică cu cele ale operelor de artă renascentiste.

(w670)

Diapozitivele au fost lucrate în laboratorul propriu. Ele au fost redecupate, colorizate, reasamblate, reîncadrate, saturate. În aceste diapozitive, Valerică este reprezentat pierdut în visare, scrutând noaptea, supraimpresionat, secţionat, încadrat de legenda „Firenze 69 Galleria delli Ufizzi Botticelli La Nascita di Venere”.

(w670)

Dialogul între opera imprimată și transparenţele diapozitivelor este tulburător. Lumina transcende cele două portrete ale lui Valerică, transformându-le în „materie vie”. „Este acolo si mă privește în liniște”. Împrejurul lui, sus, jos, peste tot, clic-clac-ul regulat al celor două carusele revarsă diapozitive, imagini saturate, fascicule luminoase care, într-o prenumbră vagă, proiectează non-imagini, care devin „comentarii”. De fapt, această instalaţie nu este decât mașina dorinţei de confidenţialitate ocultă a expoziţiei „Bienheureux Valerică”. Totul nu este altceva decât dispozitivul la care artistul este legat continuu, la infinit.  

(w670)

Valerică Bienheureux

Nicu Ilfoveanu e o excepţie. Unii l-ar putea numi anacronic, şi neconsiderându-l contemporan, l-ar cataloga probabil “modern”, în acel sens (care mai nou a devenit un poncif superficial) al modernităţii ce presupune excitarea medium-ului, a materialului, descoperirea şi îmblânzirea sa. Poate că aşa e. Poate că e într-adevar “modern”. Sau poate că nu încercăm să citim fotografiile lui Nicu aşa cum ar trebui, fără prejudecăţi legate de trendul sau practicile uzuale ale fotografiei contemporane. O privire atentă şi proaspătă va descoperi în fotografia lui Nicu o vibraţie contemporană reală, plasată nu în subiect, ci în frumuseţea convulsivă a obiectului, a fotografiei însăşi. Actor vivace şi constant al scenei de artă contemporană înca de la începutul anilor 2000, Nicu Ilfoveanu vorbeşte într-un limbaj special, unic în parcul stilistic al tinerilor artişti români.

(w670) Valerica E 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel