Europarlamentarul Cristian Buşoi a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, cum va fi pusă în practică iniţiativa Comisiei Europene de localizare a cetăţenilor statelor membre în contextul pandemiei de coronavirus.
"CE a luat o iniţiativă de a intra în contact cu companiile telefonice importante din UE pentru a pune la dispoziţie anumite date care să ofere informaţii autorităţilor despre răspândirea Coronavirusului. În primul rând, este vorba despre localizare, dar sunt şi alte metadate care pot fi analizate la un moment dat. Este o iniţiativă a comisarului european pentru piaţă internă şi industrie. Acesta a avut un dialog cu marile companii de telefonie mobilă pentru a se găsi o procedură prin care se pot pune la dispoziţie date agregate şi anonimizate din telefoanele mobile pentru a vedea în ce fel se extinde virusul şi pentru a vedea dacă anumite persoane care au fost deja contaminate respectă regulile impuse de situaţie.", a explicat Cristian Buşoi în exclusivitate pentru DC NEWS.
VEZI ŞI Big Brother, ACTIVAT în România, cu acordul CE. Statul va ști dacă respecți izolarea! - Antena 3
"Nu cred că sunt puse la punct toate detaliile, dar, din ce ştiu, companiile vor fi deschise şi vor intra în parteneriat cu CE şi statele membre. Legislaţia ePrivacy, dar şi GDPR-ul trebuie respectate. Sunt legi europene, implementate în toate statele, care sunt mai presus de o iniţiativă politică, chiar şi în situaţie de stare de urgenţă. Această operaţiune va respecta reglementările europene, Comisia Europeană a insistat în acest sens.", a mai spus europarlamentarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News