Bihor: Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea sărbătoreşte o săptămână aniversarea celor 100 de ani

Cei o sută de ani de existenţă ai Colegiului naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea vor fi aniversaţi, în perioada 29 septembrie-5 octombrie, printr-o serie de activităţi informative, interactive, culturale şi sportive organizate de conducerea şcolii cu sprijinul Primăriei Oradea, în cadrul Centenarului Marii Uniri. 

Publicitate

"Exact peste o lună, pe 5 octombrie, vom împlini Centenarul şcolii noastre. Va fi ziua în care vom participa, cu trup şi suflet, la redezvelirea statuii lui Emanuil Gojdu în apropierea colegiului, în Parcul 1 Decembrie, după ce de dimineaţă vom primi vizita conducerii Asociaţiei Colegiilor Centenare. Cu această ocazie vom dezveli şi o placă aniversară pentru a marca 100 de ani de existenţă, după cele la 50, respectiv 75 de ani. Am invitat membri ai Academiei Române, inclusiv pe domnul Ioan-Aurel Pop", a declarat joi, în conferinţă de presă, directorul colegiului, prof. Florin Nicu Nicoară. 

Evenimentele Centenarului celei mai prestigioase instituţii şcolare din judeţ vor fi susţinute financiar de Primăria Oradea, prin Asociaţia pentru promovarea turismului în Oradea şi regiune (APTOR).

Programul va debuta cu crosul "Aleargă cu Gojdu" la are sunt invitaţi toţi orădenii şi va cuprinde, pe zile, mai multe expoziţii tematice - foto, picturi, instalaţii, "Frumuseţea din reciclabile", mese rotunde, conferinţe, sesiune de comunicări, dezbateri şi lansări de cărţi. 

Printre acestea din urmă, o Monografie a Colegiului "Emanuil Gojdu" la Centenar, al cincilea Decenal (2009-2019), o carte cu 100 de gojdişti de prestigiu. Potrivit directorului Nicoară, liceul a dat peste 20 de academicieni, în cei o sută de ani având peste 20.700 de absolvenţi. 

Cea mai veche revistă a elevilor din ţară, "Ţara visurilor noastre" va edita un număr aniversar şi va fi lansat un volum despre istoria colegiului. 

Unele întâlniri interactive vor fi dedicate elevilor actuali (în prezent, 1.170, cu 70 de profesori), iar altele, absolvenţilor de Gojdu care au performat sau continuă să activeze cu succes în diferite domenii: IT, administraţie, afaceri etc. 

O expoziţie aparte va fi dedicată gojdiştilor care au publicat recent lucrări de interes, cărţi valoroase. 

Aproape 60 de elevi cu rezultate foarte bune vor fi premiaţi într-o festivitate cu surprize, în prezenţa a numeroşi invitaţi, părinţi, prieteni, oaspeţi din afara ţării din şcoli partenere. 

Conducerea colegiului a anunţat, pe data de 4 octombrie, un concert Smiley, iar pe 5 octombrie, concertele trupei Celelalte Cuvinte şi a formaţiei Direcţia 5, ce vor avea loc în curtea liceului pe o scenă amenajată. 

Directorul APTOR, Mihai Jurcă a precizat că finanţarea acestei aniversări, de 150.000 de lei, a fost alocată din bugetul local, în cadrul manifestărilor Centenarului Marii Unirii. 

"Este o sărbătoare importantă, a uneia dintre cele mai prestigioase din România. O şcoală care, imediat după cel al doilea război mondial, a avut cea mai mare rată de absolvenţi cu note mari din provincie, după Capitală. O şcoală care a dat oraşului şi nu numai o serie de personalităţi importante. Vorbim şi despre Emanuil Gojdu, unul dintre marii susţinători ai culturii româneşti şi ai românilor ortodocşi din mediul rural. Fundaţia Gojdu a susţinut mulţi dintre elevii liceului, contribuind considerabil la dezvoltarea culturii româneşti din această zonă", a menţionat Mihai Jurcă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel