Aproape 50 de experţi din sectorul energetic, factori de decizie din autorităţile publice şi companii au participat marţi, la Hotelul Ramada din Oradea, la întâlnirea numită "Eficienţă energetică - de unde porneşti, cu cine vorbeşti", în cadrul celei de-a treia ediţii a campaniei energynomics.ro "Eficienţă energetică pentru rezultate care contează".
Redactorul-şef al site-ului energynomics, Gabriel Avăcăriţei, organizatorul evenimentului , a declarat, la încheierea întâlnirii de la Oradea, că sunt soluţii pentru eficienţă energetică despre care foarte puţini oameni ştiu suficiente informaţii.
"Şi astăzi, la fel ca şi altădată, am constatat că sunt soluţii despre care foarte puţini oameni ştiu suficiente informaţii. Vrem ca primăriile să ştie care sunt soluţiile pe care ar putea să le implementeze în clădirile publice, de exemplu. Şi care ar fi furnizorii de soluţii, pentru a intra în dialog. Astăzi am vorbit despre valorificarea energetică a deşeurilor, despre fotovoltaice, despre soluţii de cogenerare şi de monitorizare şi management ale consumurilor energetice.", a declarat, pentru Agerpres, Gabriel Avăcăriţei.
Reprezentatul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie (ANRE), Bogdan Anton, din Departamentul pentru eficienţă energetică, a prezentat imaginea de ansamblu privind directivele europene, care sunt obligaţiile pentru România, unde se plasează ţara noastră în prezent, precum şi care sunt obligaţiile pe care le au companiile de raportare către reglementator în ce priveşte acţiunile lor de eficienţă energetică.
Au mai luat cuvântul şi reprezentanţi ai unor companii, fiecare venind cu propria perspectivă asupra unor soluţii concrete pentru reducerea consumului, a facturii cu încălzirea, cu răcirea, cu transportul, cu energia, în general.
"Aceste soluţii sunt publice, ele vor fi sintetizate într-un articol ce va fi publicat pe site-ul energynomics.ro, dar prezentările vor rămâne la îndemâna tuturor celor interesaţi", a subliniat Gabriel Avăcăriţei.
Organizatorii intenţionează să continue această campanie pentru eficienţă energetică, demarată în 2017. Pentru anul viitor, echipa energynomics şi-a propus ca seria de întâlniri din ţară să includă şi zone de work-shop, ateliere concrete în care o soluţie sau alta să fie discutată în detaliu de cei interesaţi. De asemenea, intenţionează să creeze o platformă online în care toate părţile interesate să se poată întâlni şi în afara evenimentelor punctuale.
Conferinţa de la Oradea este al cincilea eveniment din acest an derulat în cadrul campaniei iniţiate de energynomics.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu