EXCLUSIV  Bijuteriile indiene ale şeicului, la Grand Palais

În Salonul de Onoare de la Grand Palais, o expoziţie organizată de Reuniunea Muzeelor Naţionale-Grand Palais şi Muzeul Guimet al artelor asiatice, intitulată De la marii Moguli la maharajahi. Podoabe din colecţia Al Thani, prezintă, într-o scenografie futuristă, semnată bGc Studio, somptuoase bijuterii şi obiecte de artă ale şeicului Al Thani.

Peste 270 de piese extraordinare spun povestea orfevreriei indiene din perioada mogulă până în zilele noastre. O selecţie care transportă vizitatorii într-o lume de culori, opulenţă şi lux inimaginabil.

Obiect decorativ în formă de pasăre

Expoziţia reuneşte inestimabile piese istorice, prezentate în mod excepţional în Franţa: diamante, gemme renumite, bijuterii spectaculoase şi obiecte preţioase, dar şi opere şi piese inedite provenind din colecţiile maharajahilor şi din instituţii prestigioase.

Ornament de turban, India 1907, modificat către 1935

Ele ilustrează cinci secole de istorie indiană, marcată de  bogăţie culturală unică în lume. În India, bijuteria este mai mult decât o simplă podoabă. Fiecare piatră are o simbolistică proprie. Aceste bijuterii marchează şi rangul şi originea geografică a persoanei care o deţine.

Ornament de turban Ochi de tigru

Dinastia Mogulilor a domnit în India timp de trei secole, între 1526 şi 1858. Mogulii obşnuiau să graveze cele mai frumoase spinele cu numele suveranilor. Un Inel din expoziţie poartă numele împăratului Shah Jahan, cunoscut pentru construcţia Taj Mahalului. El servea probabil drept sigiliu, adică îi permitea împăratului să-şi lase amprenta pe un document pentru a-i garanta autenticitatea.

Broşă semilună

Un obiect învestit cu dublă funcţie şi ridicat la semnificaţie regală, era Apărătoarea de muşte. Dincolo de funcţia utilitară, ea era simbolul puterii atribuite regelui. Mânerul era făcut dintr-un material nobil: agata, în alternanţă de inele de claore închisă şi deschisă. 

O piesă interesantă este şi Caseta care i-a aprţinut sultanului Tipu Sahib, supranumit „Tigrul din Mysore”, pentru opoziţia sa la colonizarea britanică. 20 de cifre decorează fiecare faţetă triunghiulară, dar semnificaţia lor rămâne o enigmă. Nu par să se aranjeze într-o suită logică, dar s-ar putea referi la vechi calcule matematice.

Brăţară de gleznă

Revenind la semnificaţia bijuteriilor, este relevantă o Broşă în semilună, tăiată din smarald. Indienii credeau că această piatră preţioasă are puteri protectoare şi o foloseau ca talisman. Smaraldul din expoziţie a fost oferit de maharajahul Kapurthala soţiei sale Anita Delgado, în 1910. Fosta dansatoare şi cântăreaţă andaluză de flamenco, devenită soţie de maharajah, îl remarcase pe unul dintre elefanţi la o ceremonie. Soţul ei a decis să i-l dăruiască atunci când ea a învăţat limba urdu vorbită în nordul Indiei.

Apărătoare de muşte

Povestea colecţiei Al Thani este prea savuroasă pentru a nu fi spusă. Vizitând la Londra expoziţia Maharajaha. The Splendour of India’s Royal Courts, Deschisă la Victoria and Albert Museum în 2009, şeicul Hamad bin Andullah Al Thani a nutrit visul de a strânge cele mai frumoase bijuterii indiene răspândite în lume. Pentru a-şi împlini acest proiect ambiţios, s-a gândit la singurul om care l-ar putea ajuta: Doctorul Amin Jaffer, eminentul istoric de artă, consultant pentru Asia al Casei Christie’s şi, pe deasupra, curatorul acelei splendide expoziţii.

Cu mai puţin de un deceniu mai târziu, dorinţa şeicului Al Thani a fost împlinită. Colecţiei deja foarte bogate ale omului de afaceri i s-au adăugat peste 300 de piese realizate de-a lungul a patru secole de bijutierii indieni: smaralde gravate sau diamante excepţionale care au aparţinut împăraţilor moguli, dar şi ornamente de turban sau piese create pentru maharajahi iluştri, arme de paradă, pumnale şi cupe reflectând rafinamentul diverşilor suverani care s-au succedat pe pământul Indiei... Nu întâmplător şeicul Al Thani, care mărturiseşte că a vizitat Luvrul împreună cu mama sa când era copil, dar şi castelele Chambord şi Chenonceau, este pasionat de acestă lume în miniatură, de un extrem rafinament, pe care o formează bijuteriile şi orfevreria mogulă.

Diamant Arcot II din colecţia Al Thani

În expoziţie pot fi admirate, de exemplu, un ornament de turban (jigha) din India de nord, din perioada 1675-1750, din aur, cu diamante rubine şi smaralde, alături de o egretă-păun semnată Mellerio, Paris 1905 sau un  inel de arcaş (shast) provenit din India anilor 1750-1800, din nefrit, rubine şi smaralde, dar şi un colier din spinella imperială (piatră preţioasă al cărei nume vine din latinescul spin), o egretă semnată Paul Iribe şi Robert Linzeler, realizată în Paris în 1910, din platină, smaralde, safire, diamante şi perle, sau un diamant de Agra, de dinainte de 1536, retăiat către 1880 şi din nou în 1990.

Trăind între Londra, Paris şi Doha, acest amator împătimit de cultură şi de antichităţi colecţionează şi mobilier francez şi pictură europeană, artă islamică şi piese de arheologie precolumbiană, arme de paradă şi miniaturi indiene...

Caseta Sultanului Tipu

Datorită ochiului infailibil al lui Amin Jaffer, colecţia s-a constituit în timp record. Provenind din surse diverse, vânzări publice şi private, sau, pentru piese mai recente, comenzi făcute unor iluştri bijutieri, acest ansamblu excepţional este „unic în lume” după cum afirmă expertul devenit conservator oficial al colecţiei.

Nemulţumit că a putut achiziţiona piese „istorice”, cum ar fi Cupa împăratului Jahagir sau Pumnalul din jad al împăratului Shah Jahan, Sabia de paradă a nizamului din Hyderabad sau decoraţia superioară în formă de tigru a Tronului lui Tipu Sultan, Amin Jaffer şi-a propus să ilustreze melanjul între sensibilitatea indiană şi creativitatea europeană.

Broşă Cartier, 1922

Un extraordinar elan creativ a însoţit întâlnirea celor două lumi: pe de o parte India seculară a prinţilor hiduşi sau musulmani, pentru care fiecare piatră era învestită cu o dimensiune cosmică şi profilactică, pe de alta, Europa anilor 1930, dornică de modernitate, pentru care acel Altundeva era încă sinonim cu exotismul şi visul.

Nemulţumindu-se numai cu produsele manufacturilor de porţelan şi cristal, maharajahii venerau pasiunea lor ancestrală pentru bijuterii şi podoabe, aşa cum o dovedesc comenzile spectaculoase ale maharajahilor din Indora, Baroda, Kapurthala sau Patiala, adresate marilor Case din Place Vendôme. Ieşite din atelierele de la Cartier sau Boucheron, Mauboussin, Chaumet sau Van Cleef&Arpels, podoabe „hibride” au stimulat creaţiile bijutierilor contrazicând, în acelaşi timp, efectele devastatoare ale Crizei din 1929.

Ornament de turban

Dacă gustul monarhilor indieni se europenizează considerându-se de bon ton arătarea temelor vechi în monturi de platină şi adoptarea limbajului epurat al Art Deco, giuvaergeria occidentală priveşte în acelaşi timp cu interes seducţiile indiene. Un nume rămâne indisociabil de această istorie comună: cel al Casei Cartier.

În 1911, Jacques Cartier a făcut o călătorie în India, sperând să găsească acolo atât o nouă clientelă, cât şi surse  de aprovizionare cu pietre preţioase. El a inaugurat astfel o epocă de strânse relaţii cu prinţii indieni, de la care prestigioasa casă de bijuterii a primit comenzi foarte improtante. Intervenţia lui Cartier şi a altor bijutieri francezi şi britanici s-a produs pe mai multe planuri. Într-o primă etapă, maharajahii au cumpărat piesele existente şi creaţii personalizate, înainte de a încredinţa marilor case europene unele bijuterii din colecţiile lor pentru a fi remontate în acord cu moda în vigoare, substituind platina monturilor tradiţionale din aur.

Brăţară Hyderabad 1775-1825, din aur, argint şi diamante

În ceea ce îi priveşte, bijutierii europeni au achiziţionat bijuterii tradiţionale pe care le-au prins în alte monturi sau le-au transformat în spiritul exotismului atât de preţuit de creatorii din epocă. Estetica foarte originală a bijuteriilor indiene a inspirat cele mai inovatoare creaţii din Occident.

Spada Hyderabad 1880-1900, cu mâner decorat cu aur, argint, diamante, rubine şi smaralde

Un ornament de turban, Ochi de tigru, a fost creat de Cartier care s-a inspirat pentru el din egreta de pene. El a folosit diamante baghetă, care sunt marca lui de fabrică. În centrul ornamentului străluceşte un diamant de 21 de carate, supranumit „ochi de tigru” datorită culorii brun auriu care aminteşte privirea felinei.  Maharajahul din Nawanagar purta această bijuterie pe turbanul său cu pene adevărate.

Broşă pandantiv cartier, Londra 1924

Printre bijuteriile colecţiei lui Al Thani, vizitatorul de la Grand Palais poate admira un superb Colier Art Deco format din rubine, realizat şi el pentru maharajahul Digvijaysihji din Nawanagar.

Inel gravat

Pumnal cu mâner în formă de leu

În sfârşit, departe de a se opri la un timp revolut, cum fac mulţi colecţionari de bijuterii, colecţia lui Al Thani este deschisă creaţiei contemporane, aşa cum o ilustrează podoabele de o rară delicateţe semnate de bijutierul originar din Bombay, Viren Bhagat.

Cu greu s-ar putea imagina o mai bună punte aruncată între Europa şi Asia, între patrimoniu şi modernitate.    

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News