Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat discursul președintelui Klaus Iohannis, ținut după prezentarea activității Parchetului General din anul 2017.
”S-a ajuns la situația în care în România se dezbate intens statutul procurorului. În aceste discuții se invocă frecvent articolul din Constituție care stabilește că activitatea procurorilor se desfășoară sub autoritatea ministrului Justiției. Vreau să fiu foarte clar aici: sintagma din Constituție este 'sub autoritatea ministrului Justiției' și în nici un caz în subordinea ministrului Justiției. Se face în mod deliberat o confuzie, tocmai pentru a induce ideea unui control mult mai amplu asupra procurorilor, decât cel prevăzut de legea fundamentală. Este doar o încercare de slăbi independența procurorilor și de a legitima supunerea lor față de voința politicului” a declarat președintele Klaus Iohannis.
”Discursul unui om politic european”
Analistul politic Bogdan Chirieac a analizat discursul președintelui, la Antena 3: ”Nu cred că-i face mare plăcere nici dlui Augustin Lazăr să devină subiect de dispută politică, nu cred că sunt mulțumiți nici cei 5-10% de extremă stângă, dânșii se definesc de dreapta, care doresc ”cu toată lumea la pușcărie”, nici ei nu sunt mulțumiți de un discurs insuficient de caustic al președintelui. Zona de #rezist dorește ceva mult mai apăsat la modul că ”veți putrezi în pușcărie”, ”haideți la țepe în Piața Victoriei”. Chestiunea ”că magistrații, că politicieni” nu este genul de discurs plăcut pentru ei, dar tradus în germană, în franceză, în olandeză, discursul președintelui e un discurs al unui viitor om politic european care va ține de valorile europene, unde lupta împotriva corupției este, în mod real, o valoare la care ținem cu toții”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News