BILANȚ INUNDAȚII: Locuinţe afectate, drumuri închise și trenuri anulate

Mai multe judeţe din ţară se află până miercuri după-amiază sub cod galben de inundaţii, zeci de locuinţe şi mai multe drumuri fiind afectate și traficul este blocat.

Traficul rutier pe DN 6, între Drobeta Turnu Severin şi Orşova, în zona viaductului Vârciorova, blocat luni seară după ce cabina unei cisterne încărcate cu bitum şi un TIR au fost surprinse de aluviunile de pe versanţi, a fost reluat marţi după-amiază, informează Centrul Infotrafic.

Traficul este în continuare blocat, marţi, pe DN 57 după ce un pod care face legătura între localităţile Orşova şi Eşelniţa s-a rupt în cursul nopţii, din cauza aluviunilor aduse de pe versanţi. În aceste condiţii, accesul din şi către comunele mehedinţene Eşelniţa, Dubova şi Sviniţa este posibil doar pe Dunăre.

Tot pe DN 57 a fost rupt de ape un alt pod, în urmă cu două săptămâni, în zona Ilişova.

Totodată, CFR a anunţat că se menţine închisă circulaţia trenurilor pe secţia de cale ferată Topleţ - Valea Cernei, afectată de viituri, în urma cărora terasamentul căii ferate a fost spălat în zona podeţului de la Km 397+850.

Până la restabilirea traficului feroviar pe secţia Orşova - Caransebeş, trenurile de călători vor circula deviat pe ruta ocolitoare Lugoj - Făget - Ilia - Simeria - Petroşani - Târgu Jiu - Filiaşi, durata călătoriei prelungindu-se, în medie, cu 80-90 de minute.

Judeţul Mehedinţi se află până miercuri după-amiază sub cod galben de inundaţii, cele mai afectate zone fiind municipiul Orşova şi comuna Eşelniţa.

Primarul comunei mehedinţene Eşelniţa, Ioan Ciuru, a declarat, marţi, că, în urma viiturii din cursul zilei de luni şi a scurgerilor de pe versanţi, patru case din comună au fost distruse complet, iar alte 17 locuinţe au fost avariate. De asemenea, patru imobile care aparţin unor agenţi economici au fost distruse. În cele peste 20 de locuinţe afectate de inundaţii locuiau 31 de persoane, 15 dintre acestea neavând în momentul de faţă unde să se adăpostească.

De asemenea, două pesoane dispărute luni după ce au fost luate de viituri nu au fost găsite deocamdată, iar căutările continuă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel