Grupul de Comunicare Strategică anunță numărul românilor infectați cu coronavirus. Informațiile sunt date publicității duminică, 11 octombrie 2020.
Sunt 2.880 de cazuri noi față de ziua de ieri, dar mai puține teste.
Până astăzi, 11 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 155.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
117.942 de pacienți au fost declarați vindecați.
Până astăzi, 5.411 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 10.10.2020 (10:00) – 11.10.2020 (10:00) au fost raportate 53 de decese (26 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.
51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.112. Dintre acestea, 628 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.672.537 de teste. Dintre acestea, 15.709 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.160 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.549 la cerere.
Pe teritoriul României, 13.894 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.608 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 29.536 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.574 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu