Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, cel mai nou bilanț COVID-19.
Ministerul Sănătăţii informează că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 429 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 61 mai puţine faţă de ziua anterioară.
Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Ministerul Sănătăţii, 108 dintre cazurile înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti - 146 şi în judeţul Cluj - 30, unde se înregistrează în continuare şi cea mai mare incidenţă: Bucureşti - 0,66 şi judeţul Cluj - 0,45.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.439 teste RT-PCR (1.550 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 889 la cerere) şi 11.280 de teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.610.081 de teste RT-PCR şi 12.029.674 teste rapide antigenice.
Potrivit reprezentantului OMS în Federația Rusă, COVID-19 nu poate fi considerat încă o boală sezonieră. COVID-19 nu poate fi privit ca o boală sezonieră și este încă în faza de pandemie, a declarat Melita Vujnovic, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Rusia, într-un interviu pentru TASS.
”Oamenii pot considera că a devenit o boală minoră în prezent. Nu este așa. Nu putem numi COVID-ul drept boala sezonieră; este încă în faza de pandemie, dar nu în cea acută când nu a existat absolut nicio imunitate. În primul an pandemia a fost cea mai gravă, în al doilea - mai mult sau mai puțin, dar și provocatoare, deși ne-am descurcat mai bine. Deci, nu, nu putem vorbi despre boală sezonieră ca despre gripă", a spus Vujnovic.
Pandemia de coronavirus nu s-a încheiat încă, a spus reprezentantul OMS. ”Da, nu suntem în faza acută ascendentă a pandemiei, dar virusul încă provoacă multe cazuri, mulți oameni sunt bolnavi în întreaga lume, iar valul continuă”, a adăugat ea.
Gigantul farmaceutic american Pfizer şi partenerul său german BioNTech au anunţat joi lansarea primei faze a unui studiu asupra unui vaccin candidat pe bază de ARN mesager (ARNm) care combină protecţia contra gripei şi a COVID-19, transmite AFP. Cele două laboratoare au dezvoltat deja unul dintre cele mai bine vândute vaccinuri anti-COVID-19 din lume.
Un vaccin combinat care utilizează tehnologia ARNm 'ar putea simplifica practicile de vaccinare împotriva acestor doi agenţi patogeni respiratori, ceea ce ar putea duce la o mai bună acoperire vaccinală pentru ambele boli', a declarat Annaliesa Anderson, director ştiinţific la Pfizer, citată într-un comunicat. Pfizer şi BioNTech se alătură altor laboratoare care încearcă, de asemenea, să dezvolte un vaccin combinat: Moderna a dat startul primei faze a unui studiu asupra unui vaccin împotriva gripei şi COVID-19, a confirmat compania americană, joi, în marja anunţării rezultatelor sale trimestriale. Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News