În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.645 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.
Publicitate
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.479 cu 83 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 121 persoane, cu 3 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 121 pacienți internați la ATI, 109 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 145 sunt minori, 144 fiind internați în secții, cu 17 mai puțini față de ziua anterioară și 1 la ATI, cu 1 mai mult față de ziua anterioară.
În intervalul 20.09.2022 (10:00) – 21.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 13 decese (6 bărbați și 7 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 13 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 8 la categoria de vârstă peste 80 de ani, potrivit Ministerului Sănătății.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că normativele de personal din domeniul medical care sunt vechi trebuie adaptate realităţilor.
Ministrul Rafila a participat la dezbaterea online "Programele de Sănătate ale României: folosirea inteligentă a contribuţiei pacienţilor", organizată în cadrul Conferinţelor CursDeGuvernare.
"Important este să înţelegem că normativele de personal - fie că discutăm despre personalul medical sau despre alte categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în domeniul sănătăţii - trebuie adaptate realităţii. Vedem că sunt multe lucruri care nu se mai potrivesc. Probabil că în viitor o să ajungem şi la o zonă de flexibilizare a secţiilor de spital. Aceste secţii care în mod tradiţional au un anumit număr de paturi şi deservesc exclusiv pacienţi cu anumite tipuri de patologii. Trebuie să devină flexibilă şi să se adapteze nevoilor de servicii medicale dintr-un anumit moment. Este clar că aceste normative de personal care sunt destul de vechi trebuie şi ele adaptate realităţilor", a spus Rafila.
El a amintit de adoptarea unui act legislativ legat de posibilitatea de a finanţa serviciile de telemedicină. Potrivit ministrului, în cursul acestui an sau la începutul anului viitor va exista o foarte mare deschidere pentru extinderea serviciilor de telemedicină.
"A trecut acum un act legislativ legat de posibilitatea de a finanţa serviciile de telemedicină. Cred că lucrurile sunt pe repede înainte. (...) Important este că noi deja am promovat legislaţia care face posibilă dezvoltarea acestor servicii şi finanţarea acestor servicii (...). Este clar că încă din cursul acestui an, începutul anului viitor va exista o foarte mare deschidere pentru extinderea serviciilor de telemedicină mai ales că discutăm tot timpul despre accesul pacienţilor la servicii de sănătate, pe de o parte. Pe de altă parte, discutăm de deficitul de resurse umane în anumite zone şi este clar că telemedicina este unul dintre răspunsurile normale, coerente. Mai mult, există şi o strategie la nivelul OMS. Regiunea europeană a organizaţiei promovează o astfel de politică de extindere a accesului la servicii de telemedicină", a adăugat ministrul Sănătăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu