Grupul de Comunicare Strategică anunță numărul românilor infectați cu coronavirus. Informațiile sunt date publicității duminică, 1 august 2021.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 152 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Sunt raportate 5 decese anterioare intervalului de referință. 3 produse în luna aprilie și 2 în luna iunie 2021, toate în județul Mureș. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) nu au fost înregistrate decese.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 19 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 34.286 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 31.07.2021 (10:00) – 01.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 5 decese (3 bărbați și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județul Mureș.
Toate cele 5 decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, în urma verificărilor efectuate. Acestea s-au produs 3 în luna aprilie 2021 și 2 în luna iunie 2021.
Dintre acestea, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au înregistrat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 411. Dintre acestea, 59 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.704.268 de teste RT-PCR și 1.855.687 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.802 teste RT-PCR (2.770 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.032 la cerere) și 11.097 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 1.049 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 526 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.575 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 76 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 227 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 31 iulie, 414 sancțiuni contravenționale, în valoare de 105.700 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu