Bilanţ COVID-19, 2 februarie 2021. Peste 35.000 de cazuri noi și 120 de decese

Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels
Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels

Autorităţile au anunţat noile cifre privind îmbolnăvirile de COVID-19, dar şi decesele. 

Publicitate

UPDATE: Iată bilanţul complet 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 35.802 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 4.216 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.709 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 2 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.292.345 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 59.563sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.941.797 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 60.242 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 01.02.2022 (10:00) – 02.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 120 de decese(69bărbați și 51 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 120 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 la categoria de vârstă peste 80 ani.

116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 120 de pacienți decedați, 86 au fost nevaccinați și 34 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 ani. 33 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar un pacient decedat nu prezenta comorbidități.

Rata de pozitivare, peste 32%

Într-un interval de 24 de ore, pe teritoriul României, au fost înregistrate 35.802 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 109.841 teste RT-PCR și antigen efectuate. 

Gradul de pozitivare este de 32,59 %. 

Creșterea capacității de testare și testarea în special a persoanelor cu posibilitate crescută de a fi infectate cu SARS-CoV-2 au rolul de a depista din timp boala, cu scopul de a acorda tratament rapid celor care au contactat COVID-19, dar și pentru a preveni,pe cât posibil, răspândirea accentuată a virusului, prin limitarea contactelor pe care purtătorii virusului le au cu alte persoane. 

Pentru a sprijini această activitate, persoanele care au simptome ce pot indica prezența virusului SARS-CoV-2 (febră, tuse, oboseală, dureri de cap, pierderea gustului și a mirosului etc.) sunt rugate să apeleze medicul de familie,call-centerele DSP sau numărul unic de urgență 112 pentru a solicita testarea. 

- ştirea iniţială - 

”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 2 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 35.802 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 120 decese, dintre care 13 decese anterioare.” arată primele date ale bilanțului COVID-19 al zilei de 2 februarie 2022. 

----- 

Marţi, România s-a aflat în faţa unui nou record de infectări. 

Până marţi, 1 februarie, au fost înregistrate 40.018 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 19.887 mai mult decât în ziua anterioară. 4.123 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

60.122 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. 

În intervalul 31.01.2022 (10:00) – 01.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 97 de decese (56 bărbați și 41 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 97 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 97 de pacienți decedați, 75 au fost nevaccinați și 22 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 20-29 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel