Autorităţile au anunţat câţi români s-au infectat cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, dar şi câţi au murit. Totul după anunţul marilor relaxări de sărbători.
UPDATE: Iată bilanţul complet:
Până astăzi, 8 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.789.539 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.552 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.707.968 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.279 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 35 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 57.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 07.12.2021 (10:00) – 08.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 100 de decese (47bărbați și 53femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vrancea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre cele 100 dedecese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 34la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 aniși 25 la categoria de vârstă peste 80 ani.
96 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate14decese anterioare intervalului de referință, surveniteînjudețeleArgeș, Brașov, Ilfov, Neamț, Prahova și Municipiul București,înregistrate în lunile octombrie și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 86 decese.
- ştirea iniţială -
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 8 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.279 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 100 de decese dintre care 14 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.
„Pentru nopţile de Crăciun şi Revelion nu vor fi restricţii legate de ora până la care pot fi deschise restaurantele, dar cu limită de 50% şi cu prezentarea certificatului de vaccinare, trecut prin boală sau testat”, a zis Raed Arafat. „La unităţile de cazare, se introduc şi persoanele testate”, a mai zis Raed Arafat.
Comitetul Național pentru Situații de Urgenă a adoptat în ședința de astăzi, 7 decembrie 2021, Hotărârea numărul 112 prin care se propune prelungirea stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menținerea măsurilor în vigoare, la care se adaugă următoarele excepții:
-eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
-creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -22,00;
-eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
-eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
-permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
-permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
-permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News