Autorităţile au anunţat ultimul bilanţ al infectărilor şi deceselor cauzate de COVID-19 în România.
Conform datelor existente la nivelul CNCCI, la data de 9 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.032 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 74 de decese dintre care 2 anterioare.
Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.
OMS: Omicron pare să aibă o rată crescută de reinfectare, dar simptome mai puţin severe
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyes, a subliniat miercuri că varianta Omicron a coronavirusului pare să aibă o rată mai mare de reinfectare, dar provoacă simptome mai puţin severe decât varianta Delta, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Date preliminare din Africa de Sud indică un risc mai mare de reinfectare cu Omicron a persoanelor vindecate de COVID-19 sau vaccinate, dar sunt necesare mai multe date pentru a trage concluzii mai ferme. Există, de asemenea, unele dovezi că Omicron provoacă simptome mai puţin severe decât Delta, dar din nou este prea devreme pentru a avea o certitudine, a spus Tedros Adhanom Ghebreyes în cursul unei conferinţe de presă la Geneva.
Pentru a obţine mai rapid o imagine mai exactă a caracteristicilor variantei, el a cerut tuturor ţărilor să contribuie la evaluarea sa prin transmiterea datelor lor către organizaţie. Pentru a combate mai bine varianta Omicron, directorul OMS a cerut, de asemenea, tuturor ţărilor să-şi continue eforturile în ceea ce priveşte vaccinarea şi restricţiile.
Directoarea ştiinţifică a OMS, dr. Soumya Swaminathan, a revenit asupra studiilor preliminare publicate în ultimele zile care par să arate că varianta face vaccinul de la Pfizer şi BioNTech mai puţin eficient, şi a cerut cea mai mare prudenţă în interpretarea lor.
Există o mare variaţie în reducerea eficacităţii anticorpilor, care merge de la 4 la 5 ori mai puţin la 40 de ori mai puţin în aceste studii diferite, care se limitează numai la studierea efectului asupra anticorpilor, când ştim că sistemul imunitar este mult mai complex, a spus ea. Este prematur să se concluzioneze că reducerea activităţii de neutralizare a anticorpilor trebuie să aibă ca rezultat o scădere semnificativă a eficacităţii vaccinurilor, a adăugat Swaminathan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News