DNA bilanţ. Nistor: Nu este vina DNA. Toader are atribuții

Procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, a amintit că recenta ordonanţă de urgenţă privind legile justiţiei interzice delegările şi a precizat în acest context că există posturi vacante de şefi de secţie şi şefi adjuncţi în instituţia sa încă din anul 2016.

"La noi sunt mai multe situaţii. Avem un interimat la conducerea DNA, care expiră în 43 de zile. Avem interimari la Secţia judiciară şi de combatere a corupţiei. Expiră în 20 martie", a explicat Nistor cu ocazia prezentării bilanţului DNA pe anul trecut.

De atunci, a adăugat magistratul, nu mai există conducere la aceste secţii.

"Şefii de secţii sunt foarte importanţi în angrenajul DNA. Ei verifică majoritatea rechizitoriilor. Toate rechizitoriile sunt verificate de şeful de secţie iar în lipsa acestuia, de către adjuncţi", a mai arătat magistratul.

Vezi și: Kovesi, procuror european. Coita: Jocul, departe de a se fi terminat!

"Nu este culpa DNA"

El a subliniat că ministrul Justiţiei are competenţe cu privire la situaţia posturilor vacante.

"De ce nu a fost numită o conducere la secţie? Nu este culpa DNA. Posturi vacante pentru postul de şef şi de adjuncţi sunt vacante din anul 2016. Cel care are atribuţii este ministrul Justiţiei", a spus Călin Nistor.

Întrebat despre situaţia de la DNA Ploieşti, procurorul şef interimar a arătat că "lucrează în prezent trei procurori".

"Am preluat de acolo 100 de dosare. Am preluat şi în 2018. Am făcut propunere de delegare pentru un procuror care să lucreze acolo. Deocamdată nu este blocată activitatea acolo, la Ploieşti", a mai spus procurorul Nistor.

Vezi și: Dieta cu lămâie verde. Slăbești rapid și îți accelerezi metabolismul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel