Situație dramatică într-o localitate din România: de peste două decenii nu s-a mai înregistrat nicio naștere, media de vârstă a localității fiind de peste 60 de ani.
În comuna Gogoșu, din județul Dolj, ultimul copil care a venit pe lume a fost înregistrat la Primărie în 1989, iar zilele în care glasurile de copii animau ulițele localității au rămas doar în amintiri, scrie Digi 24.
„Este din ce în ce mai îmbătrânită populația, toţi tinerii care s-au ridicat după Revoluţie au plecat către oraşe”, a explicat primarul comunei Gogoșu, Cristian Bărăgan.
„Populaţia judeţului Dolj este într-un declin major, începând cu 1992, are un spor natural negativ de minus 2800 de persoane în fiecare an”, a declarat și Mariana Tănase, directorul Direcţiei de Statistică Dolj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu