Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România a marcat cele mai mari reușite întreprinse în cele șase luni de la înființare.
La mai puțin de șase luni de la înființare, Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România consideră esențial să marcheze cele mai mari reușite întreprinse de la lansare. Astfel, în cadrul Adunării Generale (AG), au fost definite strategia viitoare și obiectivele generale care vor contribui la îmbunătățirea cadrului legislativ, centrat pe pacienți. Organizarea AG reprezintă primul pas semnificativ de la înființare care are valoare decisivă pentru viitorul Asociației.
Printre rezultatele de remarcat ale Asociației se numără consolidarea relațiilor și facilitarea unui canal de comunicare constant cu autoritățile și instituțiile publice.
”Vă felicit pentru pentru înființarea acestei asociații care, cred eu, va putea să reprezinte mult mai bine interesele comune, toate acestea pentru binele pacienților. Îmi doresc să existe în continuare aceeași bună colaborare orientată către identificarea de obiective, eu manifestându-mi toată deschiderea”, a declarat dl. doctor Andrei Baciu, Președintele CNAS, prin intermediul unui mesaj video transmis Asociației Farmaciilor și Farmaciștilor din România.
Mai mult, domnul Senator și fost Ministru al Sănătății, Florian Bodog, a deschis Adunarea Generală declarând susținerea și dorința de colaborare în calitatea sa de Senator din cadrul Comisiei pentru Sănătate cu Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România. El a subliniat importanța menținerii unui canal de dialog între Parlamentul României și Asociație.
În cadrul Adunării Generale (AG) au fost votate și adoptate: aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023, planul de acțiuni pentru perioada 2023-2024, extinderea numărului de membri al Consiliului Director, de la 4 membri la 7 membri, prin numirea a 3 noi membri în Consiliul Director, pentru un Mandat de 2 ani, dar și prelungirea mandatului membrilor existenți ai Consiliului Director, respectiv Chiriac Bogdan-Aurelian, Președinte, Palade Laura Mihaela, Vicepreședinte, Copae Diana Raluca, Munteanu Răzvan Ștefan, Vicepreședinte.
Cei trei noi membri care s-au alăturat Consiliului Director sunt: Valentina Călin (Farmaciile Minifarm), Bogdan Petric (Farmaciile Farmex) și Gabriel Băjan (Farmaciile Băjan).
“Sunt încântat că am primit susținerea membrilor AFFR pentru a face parte din Consiliul Director și alături de ceilalți colegi să încercam să rezolvăm cât mai multe din problemele sau provocările pe care le ridică sistemul medical din România.”, a declarat Gabriel Băjan.
Domnul Bogdan Petric a adăugat: „Sunt onorat să fac parte din Consiliul Director al AFFR și, alături de colegii și membrii Asociației, societăți cu capital 100% românesc, să redefinim rolul farmacistului în societate și să dezvoltăm proiecte care să ducă la îmbunătățirea stării de sănătate a populației, totul pentru mai binele farmaciilor, al farmaciștilor și al societății!”
Mesajul doamnei Călin: „Sunt onorată pentru încrederea acordată de a face parte din Consiliul Director al AFFR alături de toți ceilalți colegi ai mei. Ne dorim cu toții, să realizăm proiecte ambițioase care să ducă profesia acolo unde ii este locul. Vrem ca împreuna cu celelalte asociații profesionale, să contribuim la politicile de sănătate ale statului român, astfel încât și cetățenii să aibă parte de servicii farmaceutice de calitate, dar și farmaciile din România, să fie sustenabile și să aibă acces la tehnologizarea necesară desfășurării activității.”
AFFR a fost creată pentru creată pentru a promova profesia de farmacist și a oferi proprietarilor de farmacii o alternativă viabilă a reprezentării actualului sistem de servicii farmaceutice.
Înființarea Asociației Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) aduce o serie de beneficii atât industriei farmaceutice, cât și protejării profesiei de farmacist, eticii profesionale și normelor de concurență loială.
În momentul de față, peste 29 de societăți comerciale au devenit deja membre AFFR, însumând un număr de peste 800 de farmacii, respectiv 10% din totalul farmaciilor din România, cu o cotă de piață de 12% din cifra totală de afaceri. AFFR se mândrește cu o acoperire a farmaciilor extinsă în România, în peste 35 de județe, cu peste 550 de farmacii în mediu urban și peste 250 de farmacii în mediu rural.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News