Bilanțul fatidic al uraganului Helene în SUA: cel puțin 93 de morți. "Piața a dispărut. Poșta a dispărut"

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Bilanţul uraganului Helene, care a devastat regiuni din estul şi sud-estul Statelor Unite, a crescut la cel puţin 93 de morţi, potrivit autorităţilor americane, care au continuat luni operaţiunile de căutare a victimelor, informează AFP și transmite Agerpres.

În Carolina de Nord, cel mai afectat dintre statele americane, bilanţul a ajuns la 37 de decese, dintre care 30 doar în comitatul Buncombe. Cel puţin alte 27 de persoane au murit în Carolina de Sud, 17 în Georgia, 11 în Florida, două în Tennessee şi una în Virginia, precizează un bilanţ întocmit de AFP pe baza declaraţiilor făcute de autorităţile locale.

Helene a atins uscatul în nord-vestul Floridei joi seară cu forţa unui uragan de categoria 4 pe o scală cu cinci niveluri, generând vânturi care au avut viteza de 225 de kilometri pe oră. Uraganul s-a îndreptat apoi spre nord, scăzând în intensitate, dar lăsând în urma sa o serie de distrugeri şi un peisaj dezolant.

Preşedintele Joe Biden şi cei doi candidaţi la funcţia supremă de la Casa Albă, Kamala Harris şi Donald Trump, au anunţat că se vor deplasa în regiunile afectate în curând. "Sunt profund întristat de pierderile umane şi de distrugerile cauzate de uraganul Helene", a declarat sâmbătă preşedintele Joe Biden, subliniind că "drumul spre redresare va fi lung".

"Vom veni în ajutorul acestor comunităţi atât timp cât va fi nevoie, pentru a ne asigura că ele pot să se refacă şi să se reconstruiască", a afirmat candidata democrată Kamala Harris, duminică, într-un miting de campanie în Las Vegas.

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie, fostul preşedinte Donald Trump, urmează să se deplaseze luni în Valdosta, un oraş din Georgia care a fost afectat de acest uragan.

Alabama, Florida, Georgia, Carolina de Nord, Carolina de Sud şi Tennessee — urgență federală

Bilanţul pagubelor materiale este foarte mare. "Infrastructurile au suferit distrugeri importante la nivelul reţelelor de apă, de comunicaţii, al drumurilor, căilor de transport, iar mai multe case au fost distruse", a rezumat duminică pentru postul de televiziune CBS Deanne Criswell, de la Agenţia federală pentru situaţii de urgenţă (AFU), precizând că operaţiunile de căutare a victimelor vor continua.

În Carolina de Nord, anumite zone rămân inaccesibile şi vor trebui să fie deservite cu ajutorul elicopterelor, a precizat guvernatorul local, Roy Cooper. Patru autostrăzi naţionale rămân blocate între Carolina de Nord şi Tennessee, a anunţat Kristin White, de la Departamentul de Stat pentru Transporturi.

Statele Alabama, Florida, Georgia, Carolina de Nord, Carolina de Sud şi Tennessee au declarat stare de urgenţă federală, iar peste 800 de angajaţi ai Agenţiei federale de gestionare a catastrofelor au fost trimişi în zonele afectate.

O alertă de inundaţii rămâne în vigoare în anumite sectoare din vestul Carolinei de Nord din cauza riscului de rupere a unor baraje, a precizat directorul Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS), Ken Graham. Aproximativ 2,2 milioane de locuinţe sunt în continuare private de electricitate, conform site-ului poweroutage.us, iar mii de persoane beneficiază de îngrijiri acordate de Crucea Roşie, a anunţat această organizaţie.

Echipele de salvare depun eforturi pentru a restabili alimentarea cu electricitate şi pentru a îndepărta consecinţele inundaţiilor masive care au distrus case, drumuri şi magazine. "Există doar câteva magazine care mai sunt deschise, cu stocuri limitate. Sunt îngrijorat pentru familiile cu copii", a declarat Steven Mauro, un locuitor din Valdosta.

2. FOTO: Ager... (helene-uragan-sua2_62421200.jpg)

FOTO: Agerpres

"Principala problemă este lipsa curentului electric", a precizat un alt localnic, estimând că oamenii ar trebui să rămână în casele lor, deoarece "semafoarele nu funcţionează".

"O adevărată tragedie" În Cedar Key, o insulă cu 700 de locuitori de pe coasta vestică a Floridei, acoperişurile caselor au fost smulse şi pereţii au fost sparţi.

"Mi se rupe inima să văd asta", a declarat Gabe Doty, un angajat municipal. "Multe case au dispărut, piaţa a dispărut. Poşta a dispărut. Este o adevărată tragedie şi va fi dificil să reconstruim", a adăugat el.

În Carolina de Sud, doi pompieri au murit. Zone vaste au fost distruse de alunecări de teren şi viituri puternice, până în localitatea Asheville din Carolina de Nord. După ce s-a format în Golful Mexic, furtuna Helene s-a deplasat deasupra unor ape deosebit de calde, care au ajutat-o să crească în intensitate şi să devină uragan. Prin încălzirea apelor mării, schimbările climatice fac mai probabilă intensificarea rapidă a furtunilor şi cresc riscul de uragane mai puternice, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel