Bilanțul la 12 ore de la declanșarea avertizării de Cod Galben, întocmit de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență arată că natura dezlănțuită a produs mai multe pagube. Din fericire, nici o persoană nu și-a pierdut viața.
Update
În momentul de față, în județul Călărași, 447 de abonați, din 7 localități (Călărași, Dragalina, Grădiștea, Jegălia, Modelu, Perișoru și Roseti) nu au curent electric. "Echipe specializate se afla in teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp", transmite IGSU.
"În contextul fenomenelor de vreme rea prognozate pentru această perioadă, în intervalul 30.04.2019, ora 15.00 - 01.05.2019 ora 07.00, peste 1.700 de pompieri militari din 13 județe au intervenit în sprijinul autorităților și populației din zonele afectate", transmite IGSU.
Avertizările emise de meteorologi au produs efecte în județele AG, BZ, CL, CS, CV, HD, IL, IF, MS, PH, SJ, SV și TM, respectiv municipiul București, iar misiunile derulate au fost vizat evacuarea apei din 2 subsoluri ale unor instituții publice și 21 gospodării ale cetățenilor. Totodată, misiunile forțelor din teren au presupus și degajarea a 31 copaci, 10 elemente de construcție și 2 stâlpi de electricitate, doborâți din cauza vântului. 7 autovehicule și 24 acoperișuri de imobile au fost avariate, fără ca aceste incidente să genereze victime în rândul cetățenilor.
De asemenea, din cauza manifestarilor vremii nefavorabile, 4 drumuri naționale ( DN 1C, DN 7, DN 10, DN 76) au fost temporar afectate.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, ieri la ora 18.00, în 9 localități din 2 județe (Covasna si Brasov) au fost semnalate probleme, iar pentru remedierea situației, echipe de intervenție ale furnizorului de curent s-au aflat in teren.
La acest moment, nu sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice, însă pompierii militari rămân la datorie pentru monitorizarea situației și aplicarea măsurilor imediate în caz de nevoie.
Având în vedere că atenționările hidrometeorologice ce vizează instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ, precum și scurgeri importante de pe versanți, torenți și pâraie sunt în vigoare până în cursul zilei de azi, evoluția situației este atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU și, în funcție de dinamică, vor fi dispuse măsurile imediate pentru înlăturarea și limitarea potențialelor efecte.
Vezi și: Furtună 30 aprilie. Pagube în Bucureşti şi opt judeţe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News